Tarhon sau pelin-dragon

Pe scurt: Tarhonul (Artemisia dracunculus) este o plantă aromatică perenă de 60 cm până la 1 m, care cere loc însorit, ferit de vânt, și sol nisipos sau pietros, cu suficient calciu. Se seamănă în răsadniță în martie–aprilie și se mută în grădină în mai, la 60x60 cm. Frunzele se recoltează înainte de înflorire.

Tarhonul (lat. Artemisia dracunculus) este o plantă aromatică culinară binecunoscută sub numele de estragon, care sprijină digestia, stimulează apetitul și răcorește respirația. Zona originară a tarhonului este Asia. Îl întâlnim pe un teritoriu întins de la Europa de Est, prin Siberia până în China.

Tarhonul este una dintre plantele grădinii de aromatice, dar îl putem cultiva și în ghiveci pe balcon sau pe pervazul ferestrei din bucătărie. Din punct de vedere estetic, estragonul arată frumos pe o parcelă în grădina de aromatice alături de lavandă și salvie.

Cunoaștem 2 tipuri principale de tarhon:

• Tarhonul francez este utilizat în mare măsură mai ales în bucătărie datorită aromei sale plăcute. Este de culoare verde închis și de statură mai mică. În comparație cu varietatea estică, are un gust mult mai pronunțat. Tocmai acest tip îl folosim cel mai des în bucătărie.

• Tarhonul rusesc este de culoare verde deschis și este mai vigoros. Spre deosebire de cel francez, are o aromă și un gust mai blând. Nu este însă susceptibil la boli și dăunători și este mai ușor de cultivat. În trecut, perșii foloseau tarhonul rusesc la grătarul de carne.

Cultivarea soiului francez de tarhon este mai răspândită în regiunile noastre, în special pentru gustul său mai pronunțat.

Tarhonul, parte din tradiții și mituri

Tarhonul era cunoscut în antichitate, era folosit ca mijloc de luptă împotriva dragonului și șarpelui, de unde derivă și numele său latin. În Evul Mediu, tarhonul era planta care se folosea împotriva ciumei. Era folosit și ca plantă a magilor, se spunea că era o combinație a forței dragonului și șarpelui. Îl puneau în tămâioare, dar pregăteau din el și o băutură magică, datorită căreia magii aveau viziuni. Există și Pelinul adevărat.

Conform legendei, tarhonul s-a născut din două semințe, una de in și una de ridiche. Tarhonul îl cunoaștem și sub denumirile populare estragon, esdragon, Tarkan, Dragon, tarhonul șarpelui sau Paldan. Numele latin al tarhonului este derivat din cuvântul dracunculus, pe care îl traducem ca drăguț.

Cultivarea tarhonului (estragonului)

Tarhonul (lat. Artemisia dracunculus) este o plantă perenă care crește până la o înălțime de 60 cm până la 1 m. Aparține familiei Asteraceae. Preferă locațiile însorite, care sunt protejate de vânt. Solul potrivit pentru cultivarea tarhonului este umed, ușor nisipos până pietros, cu un conținut suficient de calciu.

Cultivăm tarhonul din semințe, pe care le plasăm în răsadniță deja în martie - aprilie. Puieții tineri de tarhon îi mutăm în grădină în mai, la o distanță de 60x60 cm. Planta are o tulpină rotundă și striată, pe care cresc frunze verzi, înguste, lungi și marcate. Frunzele de tarhon au pe partea inferioară canale prin care curg uleiurile esențiale aromate. Acestea au un gust amar și ușor iute. Tarhonul înflorește cu flori mici gălbui, apoi roșiatice, în august până în octombrie. Fructele sale sunt achene. După fiecare recoltare este indicat să fertilizăm solul, să-l săpăm și să plivim.

Înainte de înflorire recoltăm lăstarii frunzoși ai tarhonului, pe care îi tăiem la aproximativ 10 cm deasupra solului, respectiv tăiem 2/3 din plantă, astfel încât restul plantei să poată produce lăstari noi. Bucățile de plantă le uscăm într-un loc aerisit, nu la soare, pentru ca aceasta să-și păstreze culoarea verde deschis, aroma și gustul tipic. La uscarea artificială este important să respectăm temperatura maximă de 35°C. La uscare incorectă, amestecul de tarhon capătă un miros de mucegai. Planta proaspătă o punem în ulei sau oțet.

Tarhonul face parte din condimentul provensalic

Partea aeriană a tarhonului o folosim în bucătărie pentru a condimenta mâncăruri de legume și leguminoase, pește, salate, umpluturi, dar și sosuri de smântână. Face parte, de asemenea, din renumitul condiment provensalic, împreună cu rozmarin, busuioc, cimbru, levănțică, maghiran, cimbru de grădină și oregano.

Nu trebuie să uităm că dacă amestecăm frunzele proaspete cu apă și le congelăm, putem folosi cuburile de gheață pentru prepararea băuturilor mixte. Tarhonul îl folosim și la murat castraveți și varză. Tarhonul îl clasificăm împreună cu asmățui și pătrunjel în categoria plantelor aromatice decorative.

Tarhonul este un condiment tipic pentru bucătăria turcă și armeană și este o componentă apreciată a bucătăriei franceze.

Frunzele de tarhon conțin vitamina A, C, iod, săruri minerale și esență compusă din estragol, felandren, tanin, substanțe amare și alte substanțe active. Efectele tarhonului sunt antiseptice și antispasmodice. Ceaiul preparat din frunzele de tarhon acționează pentru stimularea apetitului, pentru îmbunătățirea generală a digestiei și pentru întărirea imunității. Se folosește și în cazul calcifierii arterelor și în scleroză multiplă. Rădăcinile de tarhon acționează împotriva durerilor de dinți.

Dar ceaiul proaspăt este o formă mult mai plăcută de administrare decât mestecatul rădăcinilor :)

Tarhonul este un condiment culinar, dar și o plantă medicinală. Îl cultivăm din semințe în ghiveci sau în grădinile cu plante aromatice. Această plantă aromatică și decorativă iubește mult soarele, solul pietros sau nisipos. Înflorește cu flori roșiatice din august până în octombrie. Are o utilizare multiplă și o influență benefică asupra organismului uman...