Crengile de rozmarin pe masa de bucătărie

Rozmarin (lat. Rosmarinus officinalis) este un semiarbust, nepretenţios la cultivare, pe care îl cunoaștem din timpuri imemoriale. Îmbunătăţeşte condiţia psihică dar şi fizică, calmează sistemul nervos, susţine digestia, acţionează împotriva balonării, dar îl utilizăm şi în caz de epuizare generală şi la îmbolnăvirile gripale de iarnă. În perioada înfloririi atrage prin mirosul său albinele şi fluturii şi este astfel o componentă foarte atractivă a grădinii. Îl utilizăm şi în bucătărie, de exemplu ca parte a condimentului provensalesc.

Oamenii au cunoscut rozmarinul încă din cele mai vechi timpuri; avea locul său în ritualurile egiptenilor și grecilor antici. În Grecia era dedicat zeiţei Venus ca simbol al iubirii şi fidelităţii. Romanii îl numeau roua mării. Încă din antichitate era considerat simbol al iubirii, căsătoriei, dar şi al morţii şi eternităţii. În spiritul tradiţiei adăugau rozmarin în cununa de nuntă a miresei împreună cu panglici colorate, pentru a simboliza în timpul ceremoniei fidelitatea pe viaţă a partenerilor.

În Evul Mediu oamenii adăugau o ramură de rozmarin în tămâie. Prima menţiune scrisă despre rozmarin o găsim în decretul împăratului Carol cel Mare, care a ordonat cultivarea sa pe domeniile sale regale. Îl cunoaștem şi din Farmacopeea de la Lipsia din secolul al XV-lea, care menţionează: "Rosmarinus, numit şi trandafirul mării, este încălzitor şi uscător. Creşte lângă mare şi în munţi. Prin căldura sa are puterea de a deschide porii transpiraţiei. Împotriva leşinului şi slăbiciunii inimii folosește florile amestecate cu vin." Adesea rozmarinul era reprezentat în cântece şi poeme populare. În camera bolnavilor oamenii ardeau rozmarin pentru a purifica aerul. În acelaşi timp, în sălile de judecată aruncau ramuri de rozmarin pe podea, pentru ca instanţa să fie protejată de "febra închisorii". Spaniolii venerează rozmarinul, pentru că, potrivit lor, a fost ascunzătoarea Fecioarei Maria în timpul fugii sale în Egipt. Conform legendei, ea şi-a întins mantaua peste el şi florile de rozmarin au schimbat culoarea de atunci de la alb la albastru. În perioada epidemiei de ciumă, călătorii în timpul trecerii prin diferite ţări îşi puneau în săculeţul plătit tocmai rozmarin, pentru a preveni ciuma. În zona Mediteranei uscau rufele pe ramuri de rozmarin, pentru ca acestea să capete mirosul său şi astfel să respingă moliile.

În trecut, rozmarinul era o plantă obişnuită în mediul rural ceh şi avea un loc de cinste în gospodărie. Rozmarinul este însă o plantă modernă şi îl găsim şi în gospodăriile actuale ca ingredient proaspăt de condimentare cu un miros foarte specific.

Patria rozmarinului este Europa de sud, unde îl găsim în prezent ca arbust crescând sălbatic. În zonele mai calde se cultivă încă garduri vii din el, în special în Italia, Spania şi sudul Franţei. În condiţiile noastre îl cultivăm în ghivece în interior sau pe balcon, poate fi şi parte a unei rabate florale sau grădini de plante aromatice.

Rozmarin este adesea denumit și rosmarin. În română folosim numele său complet rosmarin medicinal sau rosmarin oficinal. Numele latin al rozmarinului provine de la cuvintele ros, care înseamnă rouă și marinus, pe care îl traducem ca marin. Rozmarinul este deci roua mării, deoarece în patria sa de origine crește pe coasta mării.

Cultivarea rozmarinului

Rozmarinul medicinal (lat. Rosmarinus officinalis) este un arbust perenu, veșnic verde, dens ramificat, care crește până la o înălțime de 1-2m. Este foarte pretențios la cultivare. Tulpina sa devine lemnificată din al doilea an, deci este vorba despre o plantă perenă. Tulpina după uscare și aprindere miroase plăcut. Rozmarinul are frunze verde închis, pâsloase, care sunt albe până la cenușii pe partea inferioară. Întreaga plantă este foarte aromatică cu o aromă caracteristică.

Rozmarinul se cultivă din semințe, pe care le plantăm în răsadnițe cel mai bine în luna martie-aprilie. Germinează în 1-2 săptămâni. Rozmarinul preferă soluri permeabile, argilos-nisipoase, cu conținut suficient de calciu. Îi plac locurile însorite - soare direct, eventual semumbră, însă amplasamentul trebuie să fie protejat de vânt. Se dezvoltă deosebit de bine lângă pereții caselor, deoarece aceștia acumulează căldură și apoi o radiază în zona înconjurătoare. În interior nu tolerează curentul. Plantele tinere le plasăm în grădină în cursul lunilor mai-iunie la o distanță de 50cm între ele. În grădină este indicat să plasăm rozmarinul împreună cu nalbă.

Atenție la udare! Nu îi place solul foarte umed. Rozmarinul înflorește cu flori albastru-violete în iulie. Formează fructe. Planta de rozmarin nu tolerează înghețul, de aceea o plasăm pentru iernare în interior, într-un loc luminos, și menținem acolo o temperatură constantă de 5-10°C. În această perioadă are repaus vegetativ și o udăm foarte puțin.

Sfat: După înflorire tăiați rozmarinul (doar părțile nelemnificate ale plantei), pentru ca acesta să își păstreze forma proaspătă și regulată.

Din planta de rozmarin recoltăm lăstarii verzi nelemnificați, pe care îi folosim fie proaspeți, fie îi uscăm la temperatura maximă de 35°C. Rozmarinul recoltat se usucă foarte lent. Părțile uscate le putem măcina și le păstrăm în recipiente închise bine, întunecoase, care le protejează de lumină și umiditate.

Rozmarinul are o utilizare largă în special în bucătărie. Are un gust ușor amar ce amintește de camfor. Amestecul de rozmarin îl adăugăm în preparatele gata făcute înainte de finalizare, pentru ca uleiurile sale esențiale să nu se evapore. Îl putem adăuga în supe, legume, salate, sosuri și în carne. Îl folosim pentru prepararea cărnii de miel, oaie, iepure, cerb și căprioară, cărora le conferă un gust caracteristic când le presărăm cu el în timpul gătirii. La grătar putem adăuga o ramură de rozmarin în foc, carnea va absorbi aroma de rozmarin.

Rozmarinul respinge căpușele, țânțarii și insectele înțepătoare!!

Face parte din multe unturi de plante. Gustul și aroma rozmarinului se amplifică atunci când îl amestecăm cu ceapă, usturoi sau cu levănțică. Rozmarinul este condimentul caracteristic al bucătăriei italiene și franceze.

Se produce și vin de rozmarin, pe care îl pregătim astfel: în primul rând tăiem frunzele sale mărunt. Într-un sfert din recipient punem rozmarinul și restul îl completăm cu vin roșu. Vinul astfel preparat îl lăsăm să se odihnească 3 săptămâni, scuturând din când în când recipientul, ulterior îl strecurăm.

Efecte foarte caracteristice

Rozmarinul este una dintre puținele plante care crește tensiunea arterială. Acționează calmant asupra sistemului nervos, îmbunătățește circulația sanguină (elimină senzația de frig în extremități), ajută la eliminarea bilei, la reumatism, astm și tuse, insomnie și migrenă. Se recomandă utilizarea sa regulată în tratarea inflamației vezicii biliare, la menstruație dureroasă, la slăbiciune generală și la edem.

Are utilizare și ca apă de gură dezinfectantă și acționează în caz de guturai pentru deblocarea nasului înfundat. Decoct puternic putem folosi pentru comprese pe diferite eczeme, pentru curățarea pielii și pe răni. Reîmprospătează și revigorează extremitățile după un accident vascular cerebral, când adăugăm câteva frunze de rozmarin în baie. Ceaiul preparat din rozmarin are efecte diuretice și provoacă transpirație. Zilnic putem consuma maximum 4-8 frunze proaspete, de obicei dimineața pe stomacul gol sau sub formă de vin de rozmarin.

Planta de rozmarin conține terpene, borneol, cineol, tanină, substanțe amare, rășină și saponine.

Rozmarinul uscat îl punem și printre rufele din dulapuri, prevenind astfel umiditatea, mucegaiul și atacul hainelor de molii. Extractul său ajută la îndepărtarea mirosului de fum de țigară din cameră și totodată respinge muștele. Uleiul obținut din rozmarin are efect de repelent. Esența sa este utilizată la fabricarea săpunurilor, pomăzilor, parfumurilor și lichiorurilor.

Rozmarinul medicinal este un semiarbust veșnic verde foarte aromatic, care este o plantă potrivită pentru cultivarea în interior, dar va parfuma și balconul sau grădina dvs. Îl cultivăm din semințe pe un loc însorit în sol bogat în calciu. În grădină plantăm răsadurile de rozmarin abia în cursul lunilor mai - iunie. Frunzele plantei conțin uleiuri esențiale, tanină, substanțe amare, flavonoide, acizi triterpenici și alcaloizi. Recoltăm vârfurile de rozmarin, pe care ulterior le uscăm. Îl folosim ca condiment și medicament. Cu un amestec de rozmarin putem condimenta carnea, în special vânatul și carnea de oaie.

Face parte din diferite amestecuri de condimente. Rozmarinul se folosește ca medicament la afecțiuni reumatice, probleme digestive, tulburări ale vezicii biliare și stomacale și pentru stimularea circulației sanguine. În medicina naturistă este folosit în special la așa-numitele boli feminine. Crengile de rozmarin proaspăt le folosim și astăzi pentru împrospătarea aerului în camere.