Plante aromatice utile și testate de-a lungul anilor

O grădină plină de plante aromatice este o armonie a frumuseții și utilității, astăzi însă este o raritate. Stilul de viață modern, progresele în medicină și deteriorarea mediului au făcut ca plantele medicinale să dispară încet din locuințele noastre, din grădini și din meniurile noastre. Plantele aromatice sunt din cele mai vechi timpuri o parte importantă a prevenirii bolilor și în prezent sunt, prin urmare, o componentă esențială a medicamentelor fabricate industrial.

Plantele medicinale au servit dintotdeauna ca cel mai accesibil remediu împotriva oricăror boli și afecțiuni. Chiar și generațiile vechi descopereau efectele curative ale multor plante și își transmiteau experiența din generație în generație, predominant oral. Primele înregistrări privind plantele și efectele lor curative le găsim pe tăblițe de lut din Babilon, de acum 3000 de ani î.Hr. Ulterior, cultivarea și efectele curative ale plantelor au fost studiate în special de culturile orientale din China, Asiria și India. Cel mai cunoscut a fost împăratul chinez Shen Nong, cunoscut ca fermierul divin, care a gustat o multitudine de plante pentru binele poporului, pentru a stabili care dintre ele sunt otrăvitoare. A rezumat toate cunoștințele sale într-un canon despre plante.

Această lucrare a devenit un fel de bază pentru cunoașterea și studiul plantelor până în secolul al XVII-lea. Apoi a venit epoca ierbariilor, cu cele 3 lucrări cele mai semnificative despre plante: De Historia Stirpium a lui Leonhart Fuchs (1542), Herbarul lui Gerard de John Gerard (1597) și Theatrum Botanicum de John Parkinson (1629), care conținea deja 3000 de plante medicinale și multe cunoștințe utile despre acestea. Până în secolul al XVII-lea, ierbariile erau împărțite în secțiunea botanică și în secțiunea dedicată vindecării. Plantele medicinale au fost treptat clasificate, analizate și demistificate. Importanța tratamentului cu plante a scăzut în secolul al XVIII-lea, dar a reînviat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când exista deficit de alimente și mai ales de medicamente; bolile erau răspândite, existau mulți răniți. Se utilizau proceduri terapeutice dovedite în fitoterapie, care erau foarte blânde cu individul bolnav, dar totuși foarte eficiente.

Tratamentul cu plante este și astăzi o terapie complementară recomandată, care susține și ajută medicina modernă. Atunci când este utilizat corect, tratamentul cu plante medicinale este o metodă foarte eficientă care sprijină recuperarea sănătății pierdute și a echilibrului mental. Este un complement în tratarea tuturor bolilor sau tratamentul principal în cazul bolilor cu evoluție mai ușoară. Plantele medicinale au modelat în trecut impresiile estetice din grădini, fiind cultivate în mod direcționat, nu doar pentru frumusețea și estetica lor, ci și pentru gustul și aroma lor delicioase. Astfel a început era cultivării plantelor medicinale în grădină, la care ar trebui să revenim. Datorită efectelor adverse ale substanțelor chimice din produsele de uz zilnic, coloranților, produselor cosmetice și alergiilor ulterioare, suntem indirect obligați să folosim preponderent substanțe naturale.

Plantele medicinale le putem cultiva singuri, plantele modeste au nevoie de un spațiu mic pe pervazul ferestrei sau de o parcelă dedicată în grădină. Datorită plantelor medicinale, nu doar apartamentul nostru, ci și grădina va mirosi frumos, va căpăta o nuanță colorată și ne va aduce nu doar utilitate, ci și bucurie și un loc unde corpul nostru se poate încălzi și relaxa. Regula este: cu cât cultivați mai mult timp plantele medicinale, cu atât vă veți interesa mai profund de ele.

De aceea este important să știm ce tip de plante se folosește pentru tratarea unei anumite boli sau prevenirea acesteia în diverse forme precum:

• Infuzie și decoct - punem plantele proaspete tocate într-un pahar de sticlă sau alt recipient nemetalic și turnam apă fierbinte. Lăsăm infuzia să se macereze foarte scurt - jumătate de minut. Dacă o preparăm din plante uscate, lăsăm amestecul să se macereze 1-2 minute. Rădăcinile puse în cantitatea prescrisă de apă le lăsăm după o scurtă fierbere (de obicei 3 minute) să se macereze. În general, turnam peste o linguriță nivelată de amestec 250ml de apă fierbinte.

• Suc proaspăt - pregătim într-un storcător de fructe. Sucul obținut îl turnăm în sticle, îl depozităm în frigider, unde rezistă și câteva luni. Se administrează picătură cu picătură sau se aplică pe zonele afectate ale corpului.

• Unguent - pregătim 4 mâini de plante tocate mărunt, pe care le punem în 500g de untură de porc încălzită, amestecăm compoziția și o dăm scurt în clocot. După răcire, punem unguentul în frigider, a doua zi îl încălzim, filtrăm amestecul printr-o pânză de in și îl turnăm în sticle.

• Tinctură - umplem sticla cu cantitatea prescrisă de plante și turnam peste alcool de fructe sau cereale de 40%. Lăsăm amestecul să stea minimum 14 zile într-un loc cald la temperatura de 20°C, agitând din când în când. Apoi strecurăm amestecul preparat și stoarcem resturile. Se administrează intern, cu ceai sau se folosește pentru pregătirea compreselor.

În organismul uman au loc aproximativ 15.000 de reacții biochimice, dintre care aproximativ 5.000 sunt considerate fundamentale. Când toate aceste reacții se desfășoară normal, în organism are loc un metabolism normal. În caz contrar, funcția celulelor, țesuturilor și organelor este perturbată, organismul uman se îmbolnăvește. La debutul bolii, funcțiile perturbate sunt compensate de mecanismul reglator al organismului, mai târziu starea patologică necesită intervenție. Pentru desfășurarea armonioasă a metabolismului sunt necesare mai multe substanțe chimice, vitamine și enzime și microelemente. Organismul uman acceptă cel mai natural produsele celulelor vegetale. Tocmai de aceea terapia cu plante medicinale este mai naturală și mai fiziologică decât substanțele sintetice. Printre cele mai comune plante medicinale utilizate din vremuri imemoriale se numără: cimbrul de câmp, menta piperată, sovârvul, urzica, turica, mușețelul și salvie.

• Cimbrul de câmp (Thymus serpyllum)

Este o plantă perenă care crește pe pajiști, la marginea pădurilor și pe drumurile de câmp. Efectele sale medicinale sunt utilizate pentru catarele căilor respiratorii superioare, bronșită și pneumonie. Acționează calmant în cazul tusei uscate și spastice. Ajută excelent și în cazul bolilor gastrice și intestinale de origine nervoasă. Din ea preparăm ceai și decoct.

• Menta piperată (Mentha piperita)

Este o plantă perenă care crește liber pe pajiști în apropierea pâraielor sau o cultivăm în mod specific în grădini. Frunzele de mentă conțin ulei esențial cu conținut de mentol, căruia îi datorăm gustul minunat înțepător și aroma puternică. În medicina populară utilizăm în principal uleiul de mentă, care acționează bine împotriva vărsăturilor, în caz de greață, elimină crampele în cazul colicilor stomacale și ale căilor biliare.

• Sovârvul (Melissa officinalis)

Este o plantă perenă care la noi nu crește sălbatic, o plantăm în grădini. Acționează sedativ și spasmolitic. Elimină oboseala, reduce durerile din zona inimii, scade tensiunea arterială, încetinește respirația, elimină gazele intestinale și oprește vărsăturile. În medicina populară este utilizată în principal pentru stimularea apetitului, pentru întărirea vederii, în caz de accident vascular cerebral etc. Din ea preparăm ceai și extract alcolic.

• Urzica mare (Urtica dioica)

Este o plantă perenă care se găsește pe pajiști, pășuni, pe malurile pâraielor și râurilor. Oprește sângerarea în cazul hemoroizilor, afecțiunilor uterine și ulcerelor gastrice. Acționează benefic în caz de constipație, ateroscleroză, diabet, tulburări ale ciclului menstrual, menopauză, dureri articulare etc. Se folosește sub formă de decoct și cataplasme.

• Turiță mare (Agrimonia eupatoria)

Este o plantă perenă pe care o găsim pe soluri calcaroase, în tufișuri, pe pajiști și pășuni. Are efect diuretic, sudorific și astringent. Se folosește în tratamentul hepatitei, inflamației cronice a vezicii biliare, pietrelor la rinichi, afecțiunilor mucoasei bucale. Ca tratament de susținere îl utilizăm în cazul tuberculozei pulmonare și cutanate, hemoroizilor și gutei.

• Mușețel (Matricaria recutita)

Este o plantă anuală pe care o găsim pe pajiști, câmpuri, pășuni și margini de drumuri. Mușețelul are efect antiinflamator și emollient în cazul afecțiunilor tractului digestiv, colicilor stomacale și intestinale și inflamațiilor căilor respiratorii. Se folosește sub formă de cataplasme.

• Salvie medicinală (Salvia officinalis)

Este un semiarbust perenn care se cultivă în mod deliberat în grădinile din condițiile noastre climatice. Acționează împotriva secreției - reduce secreția glandelor sudoripare și diminuează lactația la mamele care alăptează. Are și efecte antiinflamatorii în cazul bolilor acute și cronice ale tractului digestiv, se utilizează ca gargară în caz de angină și inflamații ale cavității bucale, la tusat cu sânge la bolnavii de TBC, la hemoroizi și la menstruație prelungită. Din ea pregătim infuzie.