Mangold în grădină

Pe scurt: Mangoldul se seamănă direct în grădină în aprilie și mai pentru recolta de primăvară sau în a doua jumătate a verii pentru toamnă, la circa 3 cm adâncime. După răsărire răriți la 30 x 20 cm (tip frunzos) sau 50 x 30 cm (tip cu pețiol). De pe un metru pătrat recoltați 2 până la 3 kg de frunze.

Mangold-ul (Beta vulgaris subsp. cicla) este o plantă bienală cu polenizare încrucișată. În primul an, din pământ crește o rozetă de frunze mari, erectate, de formă alungită. Pețiolii frunzelor sunt cărnoși, fragezi și suculenți. Culoarea limbului pețiolului poate fi verde deschis sau închis, roșie sau violet, în funcție de soiuri. În al doilea an, din rozetă crește o tulpină de peste un metru înălțime cu o panicula de flori și mai târziu cu o cantitate mare de semințe. Mangold-ul este o rudă apropiată a sfeclei. Sunt cunoscute două tipuri de mangold - mangold de frunze (Beta vulgaris var. vulgaris) și mangold cu pețiol, cunoscut și sub numele de mangold de asparagus (Beta vulgaris var. flavescens). Mangold-ul de frunze formează multe frunze cu pețioli înguste și lungi și limb neted sau creț. Mangold-ul cu pețiol are pețioli puternici, longitudinal șanțați, late, cu o grosime de 30 mm sau mai mult. Limburile frunzelor sunt puternic nervurate. Patria mangold-ului este regiunea Mediteranei. Datorită romanilor antici, cultivarea acestei plante s-a extins în Europa centrală și de nord. În Evul Mediu, mangold-ul a ajuns prin Asia Mică până în Orientul Îndepărtat. Din secolul al XVII-lea, mangold-ul este cunoscut și în China.

Pe piață nu sunt disponibile prea multe soiuri de mangold. Cel mai frecvent se cultivă soiul Luccus. Acest soi de frunze se caracterizează prin creștere robustă și frunze crete galben-verzui cu pețioli albi. Este potrivit pentru cultivare în soluri obișnuite de grădină, bogate în nutrienți. De asemenea, se poate cultiva mangold cu pețiol verde al soiului Large ribbed dark green sau soiul Rhubarb Chard cu pețioli roșii.

Cultivarea pătrunjului de grădină (mangold)

Mangoldul prosperă cel mai bine în soluri suficient de umede, adânci și nutritive. Se plantează în prima sau a doua rotație de cultivare. Nu este pretențios în ceea ce privește temperatura, temperatura optimă fiind între 15 - 18 °C. Totuși, suportă bine și temperaturi mai scăzute și cultivarea la altitudini mai mari. Mangoldul se seamănă în funcție de perioada în care doriți să îl recoltați. Pentru recoltarea de primăvară, semințele se seamănă direct în grădină în aprilie și mai, pentru recoltarea de toamnă și primăvară în a doua jumătate a verii. Totuși, sunt capabile să ierneze și plantele din semănatul de primăvară. Semănați semințele la aproximativ 5 cm distanță una de alta, la o adâncime de aproximativ 3 cm. După răsărire, răriți plantele astfel încât la tipul frunzos să fie la distanța de 30 x 20 cm și la tipul cu cotor la distanța de 50 x 30 cm. În timpul verii mențineți grădina fără buruieni, afânați-o și udați-o regulat, nu o supraînmuiați. Mangoldul va forma o cantitate mare de frunze pe care le puteți consuma. Frunzele pentru consum se smulg sau se taie treptat, după necesitate. Dintr-un metru pătrat puteți recolta astfel doi până la trei kilograme de masă verde pe parcursul sezonului. Pe terenuri mai puțin fertilizate puteți fertiliza mangoldul în timpul verii cu îngrășăminte azotate. În toamnă curățați plantele selectate de frunze, lăsați doar vârful vegetativ (inima). Puieții pregătiți astfel se plantează în patul cald, seră sau tunel din folie, unde vor fi protejați de îngheț. În aprilie, planta vă va răsplăti cu frunze excelente și crocante. Mangoldul poate ierna și în locația inițială, dar trebuie să îl acoperiți cu frunze, paie sau material textil netesut (material textil netesut potrivit). Pentru ca frunzele să nu înceapă să putrezească, nu trebuie să le acoperiți complet. Mangoldul prosperă bine în apropierea cepei, salatei sau fasolei pitice. Îl puteți cultiva și lângă salvie, cimbru, mentă, mărar sau usturoi. Nu îl plantați pe terenuri după sfeclă și alte legume rădăcinoase.

Boli și dăunători la mangold

Mangoldul nu este prea predispus la boli și atacuri ale dăunătorilor (spray-uri împotriva insectelor). Cei mai frecvenți dăunători sunt afidele. Plantele afectate se recunosc după frunzele puternic răsucite sau deformate. Mai ales pe partea inferioară a frunzelor vor fi vizibile insecte mici - afide. Primul ajutor este pulverizarea cu apă cu săpun. Dacă această pulverizare nu ajută, treceți la tratamentul chimic, de exemplu cu produsul împotriva insectelor sugătoare și rozătoare Karate Zeon. Este necesar să pulverizați întreaga plantă, deoarece furnicile transportă afidele departe de locul apariției inițiale. Petele și liniile neregulate de pe frunze pot fi semn al acțiunii larvei muștei minerului de sfeclă. Prevenția poate fi acoperirea plantelor cu textil netesut (textile netesute) la începutul sezonului, împiedicând astfel depunerea ouălor. Îndepărtați imediat frunzele deteriorate, iar în cazul unui atac mai extins pulverizați planta cu produs împotriva insectelor sugătoare și rozătoare. Un alt dăunător sunt melcii (spray împotriva melcilor), care adoră să se ospăteze cu frunzele de mangold. Luptați împotriva lor cu preparate precum Ferramol, Mesurol sau granule Vanish. Petele albe pe frunze și înflorirea prematură sunt adesea cauzate de lipsa umidității în zilele călduroase. Totuși, este nepotrivită și udarea cu cantități excesive de apă sau plantarea răsadurilor tinere în sol permanent înmuiat - plantele vor putrezi. Rădăcinile putrezite nu mai pot fi salvate în niciun fel.

Efectele terapeutice ale mangoldului

Mangoldul nu este o plantă cultivată prea des în grădinile noastre, ceea ce este păcat, deoarece are multe efecte terapeutice. Mangoldul este o sursă bogată de vitamina C, a cărei cantitate poate scădea însă prin prelucrare neglijentă. Mai conține vitamine din grupul B (B1, B2, B9, B12) și vitamina A. Din substanțele minerale, mangoldul conține calciu, potasiu, magneziu, fosfor și fier. Prezența fierului ajută la purificarea sângelui, prin urmare consumul este recomandat în caz de anemie. Deoarece mangoldul este înrudit cu sfecla, conține și elementul betaină, care împreună cu alte componente acționează împotriva aterosclerozei, activează funcția hepatică și previne degenerarea grasă a ficatului. Consumul de mangold stimulează producerea și secreția sucurilor digestive, fiind astfel foarte eficient în prevenirea bolilor canceroase. Are un efect ușor laxativ. Parțial întărește și sistemul nervos.

Datorită conținutului scăzut de calorii, este indicat să-l includeți în meniu în timpul dietelor de slăbire. Chiar dacă mangoldul este foarte sănătos, consumați-l cu măsură.

Utilizarea sfeclei în bucătărie

Frunzele de sfeclă se prepară similar cu spanacul, iar pregătirea tulpinii seamănă cel mai mult cu prepararea sparanghelului. Frunzele pot fi servite crude sau se pot înăbuși, fierbe, coace la cuptor sau prăji. Din punct de vedere al gustului, se potrivesc cu brânzeturile și sosurile delicate. Frunzele tinere sunt excelente pentru prepararea salatelor. Cele mai bune sunt frunzele care ajung la o lungime de aproximativ 25 cm. În această perioadă, frunzele sunt fragede și au un gust delicat. Frunzele mature de sfeclă sunt tari și au un gust mai pronunțat (amărui), ceea ce le face mai potrivite pentru prelucrarea termică. Cu frunze de sfeclă preparate ca spanacul puteți umple găluște de cartofi sau clătite. Sfecla se coace adesea la cuptor cu brânză și cartofi. Sfecla înăbușită completează excelent preparatele la grătar, inclusiv peștele. Tulpinile de sfeclă au un gust ușor de nucă. Sunt delicioase cu sos béchamel. Pot fi fierte în apă sărată și servite ca sparanghelul cu brânză sau cu șuncă gratinată. Frunzele de sfeclă se ofilesc foarte repede, așadar nu le depozitați prea mult timp. În frigider, frunzele pot rezista într-o pungă de plastic până la 5 zile, dar pierd în același timp o cantitate mare de vitamine și minerale. Pentru consum nu folosiți frunze îngălbenite și atacate de dăunători.