Antibiotic natural - Cimbru

Pe scurt: Cimbrul (Thymus vulgaris) conține timol (3,5 %) și acționează antiseptic și dezinfectant. Ceaiul se prepară din 2 lingurițe de cimbru uscat la 150 ml apă clocotită, infuzat 5 minute, băut de 2 ori pe zi. Doza zilnică recomandată este 10 g; nu se recomandă gravidelor și femeilor care alăptează.

Cimbrul este o plantă aromat puternic, care se folosește de peste 4000 de ani ca condiment în bucătărie și ca antibiotic natural vindecător. În Maghreb se prepară și astăzi o decocție amestecată cu ulei de măsline, care se folosește pentru curățarea rănilor.

Cimbrul dădea putere și curaj

Cimbrul (lat. Thymus vulgaris) aparține familiei Lamiaceae. Numele său provine din cuvântul grecesc thymos, care înseamnă curaj, putere, bărbăție, eventual jertfă de fum, fumat sau sufletul uman.


Vechii egipteni foloseau uleiul esențial de cimbru pentru îmbălsămarea morților lor. La Atena era cultivat de greci, care susțineau că cimbrul le oferă putere și prospețime. În același timp cimbrul era folosit ca plantă de jertfă în tămâieri, care ardeau continuu pe altarele templelor. Soldații romani își pregăteau baie din el pentru a dobândi curaj și a câștiga putere. Importantul poet roman Vergilius scrie despre cimbru ca despre "un mijloc de prelungire a conservării cărnii."

În Evul Mediu, din cimbru se preparau sosuri foarte gustoase, fiind adăugat în diverse preparate măcinat împreună cu sarea. În aceeași perioadă, oamenii îl considerau o plantă magică, îl adăugau în tămâie și pregăteau din el băuturi tonifiante și întăritoare. Chiar credeau că alungă coșmarurile și îi ajută pe oameni să vadă și să cunoască spiridușii. În această perioadă, cimbrul era purtat pe hainele lor de femei din înalta societate, care îl dăruiau cavalerilor ce plecau în cruciade.

În secolul al XVIII-lea, din cimbru a fost descoperit un component important, timolul, care inițial înlocuia chiar și camforul.

Cimbrul crește liber pe marginea drumurilor, pe pajști sau la marginea pădurilor. În zonele noastre îl cultivăm în interior în ghiveci sau ca una dintre plantele dintr-o grădină de condimente. Poate face parte dintr-un gard viu care, prin tundere regulată de două ori pe an, creează o vegetație compactă și continuă. La cultivarea în exterior, plantăm răsaduri noi o dată la 4-5 ani.

Cultivarea cimbrisorului

Țara de origine a cimbrisorului este zona mediteraneană, teritoriul până în Italia. Se cultivă în Spania, Albania, Franța și Grecia. În condițiile noastre, îl cultivăm în principal din semințe, pe care le plantăm în răsadniță în martie - aprilie. Semințele de cimbrisor le așezăm pe suprafața solului, apăsându-le doar ușor, deoarece germinează la lumină. Îl mutăm în grădină în mai. Cimbrisorul preferă solurile afânate, nisipoase sau pietroase. În solul nutritiv își pierde gustul aromat.

Nu îl fertilizăm niciodată! Cimbrisorul îl amplasăm în locuri cu suficientă radiație solară, care sunt în același timp protejate de vânt. Îl udăm cu moderație, dar nu lăsăm solul plantei să se usuce complet. Pentru udarea cimbrisorului, cea mai potrivită este apa decantată la temperatura camerei, pe care o turnăm în farfuria de sub ghiveci. Înflorește din mai până în septembrie cu flori albe, roz sau violet deschis. Cimbrisorul care crește liber are tendința de a se lignifica și are ramuri mai rare, ceea ce nu se întâmplă la soiurile ameliorate de cimbrisor.

La cultivarea în exterior, plantăm plante noi o dată la 4-5 ani.

Cimbrul conține timol (3,5%), cimol, carvacrol, a-pinen, linalol, borneol, cineol, 10% tanine, acizi organici și alte substanțe. Ramurile nelemnificate ale cimbrului le culegem în zilele uscate, de preferință în jurul amiezii. Ramurile sale cele mai potrivite pentru culegere și depozitare ulterioară sunt cele de dinaintea înfloririi. Pentru ca ramurile de cimbru să nu se lemnifice, este cel mai bine să le culegem frecvent. În cazul în care nu dorim să culegem cimbrul, recomandăm să îl tăiem după ce florile s-au ofilit, la aproximativ o treime din înălțimea plantei. Astfel, cimbrul se va întări și se va îndesui. Este o plantă perenă, îl transplantăm după necesitate. În interior îl iernăm la lumină, îl udăm moderat și menținem temperatura în jurul valorii de 15°C. În cazul cultivării sale în grădină, îl acoperim pentru iarnă cu ramuri de conifere. Cimbrul îl uscăm la temperatură normală în snopi, pentru ca uleiurile esențiale să nu se evapore.

Cimbru - penicilina săracilor

Cimbrul este unul dintre cele mai puternice antibiotice vegetale, având efecte dezinfectante și antiseptice remarcabile. Acționează împotriva mucegaiului, bacteriilor și paraziților intestinali. În cele mai recente cercetări, oamenii de știință din Israel au descoperit că infuzia de cimbru oprește creșterea Helicobacter pylori. Este utilizat în tratamentul căilor respiratorii superioare asociate cu secreție insuficientă, în cazul tusei convulsive, anginei, bronșitei și astmului. De asemenea, este folosit pentru reumatism, diabet și tratamentul anemiei etc. Din cimbru pregătim ceai, tinctură, infuzie, apă de gură și comprese.

Cel mai frecvent utilizat este ceaiul de cimbru, pe care îl preparăm adăugând 2 lingurite de cimbru uscat în 150 ml de apă clocotită, lăsăm amestecul să se infuzeze 5 minute și apoi strecurăm. Îl bem de 2 ori pe zi, de preferință cât mai cald. Copiilor le administrăm cimbru, dar doar în doze foarte mici. Pentru erupțiile pielii acneice, pregătim o infuzie pentru comprese, adăugând un pumn de cimbru într-un litru de apă clocotită, după infuzare strecurăm și spălăm pielea de mai multe ori pe zi.

În industria farmaceutică se adaugă în ape de gură, soluții de gargară și paste de dinți. Apa de gură de casă o pregătim astfel: adăugăm 2 lingurite de cimbru în 150 ml de apă fierbinte, pe care le lăsăm să infuzeze 10 minute. După ce s-a răcit, străinăm infuzia și o folosim de 2 ori pe zi pentru gargară.

Se spune că somnul pe o pernă umplută cu cimbru atenuează depresia și liniștește nu doar corpul, ci și sufletul.

Doza zilnică recomandată de cimbru este de 10g. Supradozajul de timol poate cauza vărsături, dureri puternice de cap, tulburări ale glandei tiroide etc. Nu se recomandă utilizarea sa pentru femeile gravide și care alăptează.

Cimbrul indispensabil în bucătărie

Cu cimbru condimentăm în principal pasărea, vânatul și peștele. Cu un amestec de condimente de busuioc, oregano și cimbru condimentăm pizza. De asemenea, face parte din condimentele provensale și din celebrul lichior francez. Rețeta sa originală provine din mănăstirea benedictină Fécamp de pe râul Sena.

Cimbrul este o condiment tipic pentru bucătăria mediteraneană, dar și pentru cea franceză, spaniolă și mexicană. Facilitează digestia, de aceea îl adăugăm în preparate mai greu de digerat, cum ar fi leguminoasele, carnea la cuptor, mezelurile, dar și mâncărurile grase.

Cimbrul îl adăugăm oricând în timpul gătirii, planta uscată o adăugăm la începutul gătirii, deoarece atunci eliberează uleiurile esențiale aromate în preparatul gătit.

Îl depozităm în frigider într-o pungă de plastic sau într-un recipient de plastic bine închis, unde se va păstra proaspăt până la o săptămână.