Recoltarea și procesarea tutunului propriu

Pe scurt: Frunzele se culeg treptat de jos în sus, când devin galben-verzui, groase și uleioase. Urmează uscarea la aer 4 până la 8 săptămâni la 18-24 °C și umiditate relativă de 60-70 %, apoi fermentarea la 40-50 °C timp de 2-4 săptămâni. Maturarea în recipiente etanșe durează minim 3-6 luni.

Planta de tutun este răspândită în întreaga lume. Aparține familiei solanaceelor și provine din America. Datorită substanței conținute în frunze, este utilizată sub formă de țigări. Substanța menționată se numește nicotină și este un component extrem de dependent, care îi obligă pe fumători să aprindă din nou și să inhaleze substanțe nocive în plămâni. Europa nu ar fi cunoscut tutunul, sau ar fi rămas în necunoștință mult mai mult timp, dacă nu l-ar fi adus Walter Raleigh în timpul domniei Elisabetei I.

Istoria tutunului

Consumul de tutun și fumatul din pipă sunt la fel de vechi ca omenirea însăși. Primele mențiuni despre inhalări reușite datează din anul 500 î.Hr. Acest merit aparține locuitorilor Mexicului de astăzi, respectiv mayașilor de atunci. Înregistrări mai vechi provin din India antică, mai precis în monumentele vedice, unde se descrie fumatul mai multor plante. Se poate presupune că una dintre plantele menționate ar putea fi chiar tutunul. Boom-ul principal l-a înregistrat odată cu descoperirea Lumii Noi, unde tutunul era utilizat pe scară largă de la nord la sud. Indienii erau literalmente obsedați de tutun. Încă din acele vremuri ostile, îl mestecau, mâncau, fumau din pipă, dar și prizau. Portughezii vicleani au fost primii care au preluat cultivarea sa în afara granițeloramericane. Au inundat întreaga Europă cu el și au profitat de un mare succes. Fumatul era extrem de la modă, însă această tendință socială a prins abia în secolul al XVI-lea. Până atunci a servit scopurilor științifice și botaniștilor. La început, după cum era de așteptat, fumatul era rezervat doar celor înstăriți. Tot felul de unelte și pipe costau bani mulți. Odată cu apariția pipelor din lut și din lemn, întreaga industrie s-a instalat și în straturile cele mai sărace. Este interesant cât de mult timp a durat până când comercianții s-au adaptat cerințelor cumpărătorilor. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, oamenii înfășurau tutunul în orice le cădea la îndemână, până când a apărut prima țigară produsă industrial și odată cu ea și un aer proaspăt al viitorului.

Cultivarea tutunului pe scurt

Există o mulțime de specii de tutun, dar în scopuri de producție se folosesc doar două - virginianul și cel țărănesc. Superputerea de lungă durată în cultivare a fost America, respectiv SUA. În ultimii ani, industria s-a mutat în China, India, Brazilia, dar și în unele țări din Africa.

Începeți cu cultivarea?

Semințele se înmoaie în apă și apoi se toarnă literalmente în straturile pregătite în prealabil. Odată ce am semănat, lăsăm procesul de germinare a răsadului complet pe seama procesului natural. Aproximativ după o lună, răsadurile se transplantează pe câmp în proporție de 10.000 de semințe la cinci metri pătrați. Semănatul se face o dată pe an, întotdeauna în aceeași perioadă, ținând cont de condițiile climatice ale localității respective. Altfel se va planta în Cuba și altfel în Republica Cehă. Se acordă atenție înălțimii plantei, de îndată ce ar depăși limita clar stabilită, s-ar deprecia. Cultivatorii direcționează planta prin ciupirea vârfurilor.

Recoltarea tutunului matur

• Recoltarea este una dintre cele mai importante etape ale întregii dezvoltări și, de asemenea, cea mai plăcută. Puteți alege dintre mai multe metode. Toate sunt dovedite și îndeplinesc cele mai stricte criterii.

• Uscarea la aer – odată ce am recoltat frunzele, le uscăm în mod natural cu ajutorul circulației aerului în uscătorii cu mai multe etaje. După uscare, obținem frunze de tutun frumos saturate și cafenii.

• Uscarea la soare – frunzele se pun sub un adăpost și apoi se reorganizează pe un spațiu deschis cu radiații solare directe. Această metodă primitivă de uscare este alegerea ideală pentru tutunul oriental, care dobândește astfel un gust mai plin.

• Uscarea deasupra focului – Pentru această variantă se utilizează tulpina de tutun aprinsă, care conferă tutunului un parfum specific.

• Uscarea artificială – este cea mai utilizată și cea mai populară metodă electronică în general. Principiu creat pe camere cu uscare controlată. În frunze rămâne un conținut mai mare de zahăr și tutunul este în general de o calitate superioară.

Fermentarea tutunului

Este vorba despre înnobilarea frunzelor de tutun. Fără o fermentare adecvată și profesională, pur și simplu nu veți putea fuma. Din tutun se îndepărtează proteinele cu ajutorul fermentației și, în același timp, se reduce nivelul de nicotină. Fermentarea tutunului conferă gust și aromă plăcută. Fermentarea tutunului se poate face în două moduri.

• Fermentare artificială – Această fermentare se face în tuneluri speciale și o distingem în continuare în funcție de acțiunea presiunii și a temperaturii prezente. Fermentarea tutunului poate avea loc prin așa-numita fermentare Cavendish, ceea ce înseamnă că presiunea cu căldura acționează asupra amestecului finit. Procesul constă în încălzirea tutunului la 100°C și ulterior răcirea și înmuierea acestuia. Totul se desfășoară în intervalul unei ore. Nu este o excepție ca tutunul să fie împachetat în baloti mari și lăsat să fermenteze, așa cum se spune, timp de 2-3 săptămâni.

• Fermentație naturală – Aici se utilizează un proces simplu, în care tutunul este presat, iar temperatura internă de 50°C abureşte lent tutunul, determinând astfel fermentarea. Acest proces durează până la 4 luni, cu condiția să se respecte stratificarea multiplă, răcirea și repetarea procesului de fermentare.

Succes la cultivare!