Udăm legumele

Udăm legumele – irigarea oferă plantelor nutriție directă sub formă de oxigen și hidrogen. Dizolvă substanțele nutritive. Apa face parte din corpul plantelor, al rădăcinilor și al mediului înconjurător. Irigarea suficientă poate dubla recolta plantelor!

Pe scurt: Legumele se udă cel mai bine cu apă de ploaie decantată; apa de la rețea lăsați-o dinainte să se încălzească într-un butoi, ca să se evapore clorul. Cea mai multă apă au nevoie plantele din familia verzei, roșiile, castraveții, ridichile și țelina, cea mai puțină usturoiul și leguminoasele. La udarea cu stropitoarea socotiți două stropitori de zece litri la 1 m², ca apa să ajungă până la rădăcini.

Udare cu stropitoarea	2 × 10 l de apă la 1 m²
Capacitatea de apă a solului pentru legume	55–75 %
Irigare subterană	orificii de 2–5 mm la distanță de 10 cm, țevi acoperite cu nisip
Cele mai pretențioase la apă	plantele din familia verzei, roșii, castraveți, ridichi, țelină
Cele mai puțin pretențioase	usturoi, leguminoase (doar la secetă mai îndelungată)

Udăm legumele

Apa – este o componentă de bază a plantelor și a mediului înconjurător. Oferă plantelor nutriție sub formă de oxigen și hidrogen. Cea mai importantă sursă de apă o reprezintă precipitațiile. Precipitațiile ajung pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, brumă și rouă. Cea mai bogată sursă de irigare este ploaia, mai ales în lunile de primăvară și de toamnă.

În cazul excesului de irigare plantele absorb apă și se creează în ele o suprapresiune care duce la ruperea sau crăparea țesuturilor vegetale. Acest lucru se întâmplă mai ales la ridichi, gulii, roșii și morcovi. În cazul lipsei de apă țesutul celular se înmoaie și plantele se ofilesc. Plantele afectate de secetă își pierd calitatea – se amărăsc (salata), se întăresc (guliile). La secetă prelungită, plantele se usucă și pier.

Plantele sensibile la lipsa irigării sunt:

legumele cu rădăcini superficiale (ridichile, spanacul, salata, castraveții)

În schimb, plantele care rezistă mai bine în climat uscat sunt:

legumele cu rădăcini mai adânci (porumbul, pătrunjelul, scorțonera, morcovul și leguminoasele)

Condițiile climatice din Cehia nu sunt suficiente pentru majoritatea legumelor cultivate. Precipitațiile reprezintă o parte minimă din necesarul de irigare a plantelor. Fiecare grădinar trebuie să-și gândească cu economie irigarea pentru plante. Se poate, desigur, uda cu apă din surse locale. Dacă aveți în apropierea grădinii un pârâu. Este important și să colectați apa de ploaie într-un butoi. Ideală este apa de ploaie din furtuni. Este moale, bine oxigenată și conține azot din aer. În apa de ploaie se dizolvă ușor substanțele minerale nutritive conținute în sol.

Plantelor le convine apa de ploaie decantată și este și o metodă mai economică de udare. Butoi pentru colectarea apei de ploaie AICI. Dacă aveți mai puțină apă (la casele de vacanță etc.), atunci trebuie să acordați prioritate și să irigați regulat plantelecare sunt pretențioase la udarea regulată.

Dacă cultivați plante iubitoare de căldură, vă recomandăm să vopsiți butoiul în negru, pentru ca apa de ploaie colectată în el să se încălzească bine. Solurile pentru cultivarea legumelor ar trebui să aibă o capacitate de apă a solului de 55–75 %.

Dacă în grădină apare o secetă mai mare și suntem nevoiți să udăm cu apă din rețeaua de apă, este mai potrivit să umplem dinainte un butoi și să lăsăm apa să se încălzească. Motivul este ca din apă să se evapore clorul, iar apa să se oxigeneze. Apa direct din rețea este rece și dură. Nu este potrivită pentru udarea directă.

Plantele nu se udă cu apă poluată. Dacă udați cu apă de pârâu, verificați că în el nu se deversează substanțe dăunătoare.

Cea mai multă irigare necesită plantele din familia verzei. Udăm regulat guliile, varza timpurie, varza chinezească și conopida. Dintre legumele fructifere acordați atenție mai ales roșiilor și castraveților. Dintre legumele rădăcinoase, cea mai multă apă consumă ridichile și țelina. Legumele cu frunze se mulțumesc cu precipitațiile obișnuite, adăugați apă doar la salată, care poate deveni amară din lipsa irigării. Spanacul și cicoarea sunt mai rezistente. Rezistă fără udare regulată.

Plantele bulboase beneficiază de udare în prima jumătate a vegetației. Imediat ce bulbii încep să se coacă, le convine mai degrabă un mediu mai uscat.

Usturoiul este cel mai puțin pretențios la irigare. Prazul necesită udare regulată pe toată durata creșterii și coacerii.

Leguminoasele se irigă doar la secetă mai îndelungată.

Udăm – metode

Irigarea o împărțim în mai multe tipuri, după metoda de irigare

irigarea de suprafață – prin infiltrare sau prin scurgere – acest tip de irigare se folosește la plantele din familia verzei, roșii, cartofi timpurii și ardei. Mai ales la plantele cultivate la distanțe mai mari. La această metodă de udare este suficient să săpăm brazde în jurul plantelor.

Dacă vă convine această metodă de irigare și cultivare, atunci pe crestele brazdelor putem cultiva și legume rădăcinoase. Cultivarea pe creasta brazdei are avantajele ei. Datorită acestui mod de cultivare, aerul are acces la rădăcinile plantelor. Dezavantajul acestei cultivări – respectiv irigări – este că, dacă brazdele sunt prea lungi, apa poate să nu ajungă până la capătul stratului.

irigarea manuală – cu stropitoarea – s-a dovedit eficientă în grădinile mici. Este un mod de udare foarte laborios. Udarea cu stropitoarea este însă cea mai eficientă în răsadnițe, solarii, sere și alte spații de cultivare acoperite. Udarea cu stropitoarea, pentru a ajunge până la rădăcinile plantelor, ar trebui să fie, la 1 m², de 2 × 10 l de apă, adică două stropitori de zece litri de apă.
udarea cu furtunul – este un mod de udare apreciat și obișnuit. Economisește timp și brațele „întinse” de stropitoare. O astfel de udare este potrivită și pentru suprafețe mai mari ale grădinii. Dacă avem suficientă apă, putem uda pe vreme uscată și cartofii timpurii în perioada în care formează tuberculi. Vor fi astfel mai mari și mai productivi. La furtunurile de grădină folosim diferite capete, în funcție de ce anume vom stropi.
udarea subterană – necesită costuri financiare mai mari. Avantajul acestui sistem este mai ales modul de utilizare multilateral. Din țevi sau furtunuri trebuie să se gândească și să se construiască un ingenios sistem de stropire. Este indicat ca rezerva de apă pentru acest sistem să se afle într-o poziție mai înaltă. Un rezervor pe acoperiș pentru apa de ploaie și altele asemenea. În furtunuri sau țevi trebuie practicate orificii cu diametrul de 2–5 mm la distanță de 10 cm. Țevile așezate în pământ le acoperim mai întâi cu un strat de nisip, ca orificiile să nu se înfunde. La această irigare suprafața stratului rămâne uscată și afânată. Apa nu se evaporă și rămâne la rădăcinile plantelor.

V-a plăcut acest articol? Distribuiți-l prietenilor pe Facebook!

Autor: Hana Michalíková

V-ar putea interesa: Depozitarea legumelor