Acru ca măcrișul

Măcrișurile aparțin familiei Polygonaceae, genul Rumex. Acest gen cuprinde aproximativ 200 de specii de plante care se găsesc în întreaga lume, în principal în emisfera nordică.

La noi, printre cele mai răspândite se numără măcrișul de câmp (Rumex acetosa, syn. Acetosa pratensis), cunoscut uneori și sub numele de măcriș comun sau ștevie. Un alt reprezentant obișnuit al acestui gen este măcrișul creț (Rumex crispus). Ambele se găsesc în special pe pășuni și pajiști cu sol mai umed.

Copiii culeg adesea măcrișuri și le gustă. Nu e de mirare, gustul său acru este într-adevăr plăcut și răcoritor. Datorită acestui fapt, poate găsi un loc ca condiment interesant sau legumă și în bucătăria dumneavoastră.

Măcrișurile în bucătărie

Pentru mâncare alegem cel mai bine frunze tinere, verde deschis. Cele mai potrivite sunt frunzele proaspete de primăvară. Cu toate acestea, se pot găsi frunze utilizabile și vara. Evităm frunzele bătrâne, groase, cu pete roșiatice.

Măcrișul se potrivește la preparate sărate pe care dorim să le diversificăm, de exemplu în loc de lămâie. De obicei folosim frunzele tocate mărunt. Se potrivește la salate, supe și sosuri, la carne de pasăre sau pește.

Dacă la prepararea ouălor adăugăm măcriș, se accentuează culoarea gălbenușului și se diversifică gustul albușului. Este delicioasă și peștele condimentat cu măcriș, foarte cunoscut fiind de exemplu somonul cu măcriș, cu care se mândrește bucătăria franceză.

Măcrișul conține o cantitate mare de acid oxalic, care altfel este conținut în aproape orice legumă cu frunze verzi și fructe, dar în măcriș în cantitate mai mare. Prin urmare, nu consumați zilnic mai mult de 50, maxim 100g din frunzele sale. Acidul poate fi neutralizat prin fierberea lui în lapte, de aceea măcrișul este cel mai des parte a sosurilor și supelor cu smântână.

Supă de măcriș

avem nevoie de:

- 1 ou

- o bucată de unt

- smântână de gătit

- frunze de măcriș tăiate (5 dag)

- cuburi de cartofi fierți în prealabil

- condimente după gust (sare, piper, vegeta, oțet, nucșoară)

Mod de preparare:

Căliți pe scurt frunzele de măcriș tăiate în unt. Adăugați condimentele (sare, piper, vegeta, nucșoară) și apă. Aduceți la fierbere și fierbeți aproximativ 5 minute, măcrișul nu trebuie să se sfacă.

Apoi adăugați cartofii prefierți și lăsați să mai fiarbă încă 10 minute. În apa clocotită amestecați oul. În funcție de aciditatea măcrișului, putem adăuga oțet. Când supa nu mai fierbe, amestecăm în ea smântâna.

Servim supa cu pâine proaspătă.

Dacă v-a plăcut gustul măcrișului și ați dori să vă bucurați de frunze proaspete pe tot parcursul anului, îl puteți cultiva într-o ghiveci sau îl puteți conserva în borcane - măcrișul tăiat îl înăbușim pe grăsime (cu grijă, ca să nu se desfacă - 5 minute sunt suficiente) și îl transferăm în borcane (sunt potrivite unele mai mici). Închidem borcanele și le sterilizăm timp de 10 minute la temperatura de 90 de grade.

O plantă medicinală neașteptată

Mai ales în Evul Mediu, măcrișul era folosit ca plantă medicinală. Conține cantități mari de vitamina C și provitamina A, fier, potasiu, calciu și alte elemente. Este utilizat și pentru obținerea colorantului alimentar verde.

Măcrișul funcționează cel mai bine proaspăt, prin uscare dispar aproape toate substanțele active. Singura modalitate de conservare este păstrarea în borcane, prin care se păstrează eficacitatea cel puțin parțial. Măcrișul acrișor are o putere medicinală mai mare, dar dacă nu îl găsim pe acesta, putem folosi și măcrișul creț.

Datorită fierului, consumul de măcriș ajută la formarea sângelui și împotriva anemiei. Sprijină digestia și reglează tranzitul intestinal - frunzele și rizomul au efect ușor laxativ, semințele au efect astringent.

Fructele (semințele) măcrișului au un puternic efect antidiareic, adesea ajută chiar și în cazurile în care medicamentele industriale obișnuite eșuează.

Cultivarea măcrișului

Măcrișul de obicei îl găsiți ușor în natură, este o buruiană obișnuită pe pajiști sau câmpuri. Mai frecvent se găsește pe soluri mai umede sau în locuri cu surplus de azot.

Planta se recunoaște ușor - are de obicei înălțimea de 30 - 100 cm, cu frunze săgețate. Măcrișul creț are în plus marginile frunzelor ondulate.

Dacă nu suntem siguri, e suficient să gustăm o bucățică mică - dacă este acrișor, este planta corectă, dacă nu, mai bine scuipăm bucata.

Culegem frunze tinere și proaspete, evităm cele vechi și înroșite.

Dacă ați dori să aveți măcriș mai aproape decât pe pajiște, nu este deloc dificil să îl cultivați. E suficient să culegi semințe vara din plantele înflorite, să le lași să se usuce și să le semeni.

Semințele au o germinație foarte ridicată (în jur de 80%) și le poți culege și în rezervă - rămân viabile chiar și câteva zeci de ani!

Măcrișul se va descurca practic oriunde solul nu este complet uscat, îl puteți cultiva chiar și într-o ghiveci la fereastră.

V-a plăcut articolul? Distribuiți-l și cu prietenii voștri!