Afin - arbuștele din munți

Merișorul (Vaccinium vitis idaea), bruslinka, merișor roșu sau acidulița - acestea sunt denumirile populare pentru această plantă. Traducerea latină a numelui generic Vaccinium este legată de cuvântul baccinium, care înseamnă arbust cu boabe. Alte specii de merișor: Merișor cu fructe mari, Merișor de grădină și Merișor comun.

În prezent cunoaștem aproximativ 200 de specii de merișor, care se găsesc în diferite colțuri ale lumii. Inițial merișorul provine din partea nordică a Americii și partea nordică a Asiei. Se găsește în nordul Europei, în est în Rusia până în Japonia. Îl găsim și în Alpi până la o altitudine de aproximativ 3000 m. Se găsește și în Groenlanda și America de Nord până la paralela 71 N. În Slovacia găsim cei mai mulți arbuști de merișor în Tatra Joasă și Tatra Înaltă și Fatra Mare și Mică până la altitudini de aproximativ 1800 m.

Merișorul este un arbust pitic care crește până la o înălțime de 10-30 cm. Frunzele sale sunt veșnic verzi, au un caracter coriaceous, pe partea inferioară a frunzei se găsesc mici pete maro, prin care merișorul se distinge de urechea-ursului medicinală. Frunzele merișorului nu cad pe timpul iernii, prin care se diferențiază de afina comună.

Merișorul crește în soluri acide sărace, nisipoase sau turbărioase, în locuri însorite. La umbră planta crește, dar nu înflorește, deci nici nu rodește. Pentru cultivarea în grădină îi pregătim un substrat potrivit prin combinarea nisipului cu granulație mare (1-4 părți) și turbă (1 parte). Merișorul este pretențios la udare și fertilizare, de fapt crește și rodește frumos chiar și fără fertilizare. Pentru udare este potrivită apa moale fără săruri sau apa de ploaie. Merișorul este foarte sensibil la buruieni, de aceea în grădină în jurul plantei amplasăm scoarță zdrobită cu rumeguș (mulcire).

Înflorește în iunie-iulie cu flori albe până rozalii, care formează un ciorchine. Fructele merișorului sunt boabe, care sunt inițial verzi și prin maturare treptată se colorează în roșu. Maturitatea fructelor merișorului o stabilim astfel încât toate boabele din ciorchine sunt uniform colorate în roșu, boabele verzi și albe aproape nu se găsesc pe ciorchine. Diametrul lor este de aproximativ 1 cm și au un gust fin. Merișorul rodește de două ori pe an. Pentru cultivarea în grădină îl plantăm până la o altitudine maximă de 750 m, la altitudini mai mari a doua recoltă nu se coacă. În latitudinile noastre geografice prima parte a recoltei se coacă în regiunile de joasă altitudine în a doua jumătate a lunii iulie și în zonele montane după 20 august. A doua parte a recoltei se coacă de la mijlocul lunii septembrie până la mijlocul lunii octombrie, evident în funcție de locație. Prima recoltă este neglijabilă ca și cantitate, o culegem doar manual, deoarece în această perioadă planta înflorește a doua oară și prin culegerea mecanică am deteriora florile sale. La sfârșitul verii, începutul toamnei culegem și frunzele merișorului, pe care le uscăm ulterior la o temperatură maximă de 40°C.

Merișoarele se consumă crude, dar cel mai adesea le preparăm sub formă de compot, gem, dulceață, aspic sau sirop. Se folosesc pentru prepararea celebrului sos Cranberry. Produsele din merișoare se potrivesc cel mai bine ca garnitură pentru vânat, carne de pasăre și brânzeturi. Le putem, de asemenea, usca sau congela. Merișoarele conservate în compot nu se alterează, deoarece conțin acid citric și acid benzoic, care au efecte conservante.

Rețetă pentru prepararea gemului de merișoare

Pentru prepararea gemului de merișoare avem nevoie de: 2,5 kg merișoare, 400 ml apă, 750 g zahăr cristal, 8 cuișoare și 2 linguri scorțișoară. Lăsăm toate ingredientele să fiarbă la foc mic până la evaporarea apei și până când gemul se îngroașă. Îl turnăm fierbinte în borcane pentru conservare.

Merișorul nord-american cranberry este cel mai mare merișor, care are dimensiunea unei măsline.

Merișorul nu doar gustos, ci și vindecător

Merișorul conține zaharuri, glicozide, acizi organici și tanninuri. Din vitamine conține provitamina A, vitamina B1, B2, C, iar din substanțe minerale potasiu, calciu, magneziu și fosfor. Are efecte antiinflamatorii și dezinfectante.

Merișoarele se folosesc ca tratament de susținere în cazul răcelilor, bolilor reumatice, diabetului, gutei, afecțiunilor vezicii biliare, dar în special în cazul afecțiunilor aparatului urinar etc. Are efecte dezinfectante. Ceaiul preparat din frunze de merișor reduce febra. În cantități excesive nu ar trebui să fie consumat de persoanele predispuse la calculi renali, copiii sub 12 ani, femeile însărcinate și cele care alăptează. Merișorul se utilizează ca remediu maximum 2 luni și cel mult 4 luni pe an.