Nutriția și fertilizarea legumelor

Nutriția și fertilizarea legumelor

Toate plantele au nevoie de substanțe nutritivepentru a crește bine. Și legumele au nevoie, pentru dezvoltare, de condiții de viață esențiale – lumină, căldură, aer, substanțe nutritive și apă pentru udare. În condițiile noastre climatice, legumele au suficientă lumină și zile călduroase pentru dezvoltare. Trebuie să le furnizăm substanțe nutritive și apă, mai ales speciilor mai pretențioase.

Către cultivarea reușită a legumelor duc următorii pași:

• lucrarea corectă a solului
• fertilizarea regulată
• rotația culturilor pe același loc
• udarea suficientă

Dacă respectăm aceste condiții – vom obține întotdeauna o recoltă bună. Un sol obosit și epuizat, lipsit de substanțe nutritive și cu resturi ale acelorași plante, este insuficient pentru o dezvoltare corectă. O bună rezervă de substanțe nutritive în sol o cer practic toate speciile de legume. Substanțele nutritive sunt substanțe minerale dizolvate în sol, fie sub formă de soluție apoasă, fie în particulele solide ale solului.

Pentru o dezvoltare normală, plantele au nevoie de zece elemente biogene de bază: oxigen, hidrogen, carbon, azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf și fier. În cantități mici au nevoie de microelemente, și anume: zinc, bor, cupru, cobalt, molibden, iod, mangan, sodiu, siliciu și altele.

Plantele absorb toate substanțele nutritive prin rădăcinile din sol. În sol, elementele de mai sus sunt dizolvate sub formă de compuși; de exemplu, azotul îl absorb sub formă de acid azotic sau de amoniac.

Carbonul, oxigenul și hidrogenul – formează componenta de bază a oricărei materii organice, care se formează din ele prin fotosinteză. În cazul aerisirii și umidității insuficiente, plantele pier, deoarece le lipsește aportul de oxigen. Prin afânarea solului îl îmbogățim cu oxigen, care acționează favorabil asupra rădăcinilor și a bacteriilor din sol.

Azotul – este unul dintre cele mai importante elemente pentru nutriția plantelor. Plantele absorb azot mai mult decât orice alt element. Dintre legume, au nevoie de azot în special cele cu frunze. Lipsa azotului provoacă scăderea clorofilei în frunze, care se îngălbenesc și se decolorează.

Fosforul – se găsește cel mai mult în fructe și semințe. Fosforul este important pentru dezvoltarea și polenizarea bună a florilor. Lipsa fosforului duce la un conținut mai redus de substanțe aromatice. Plantele înfloresc puțin și târziu. Legumele rădăcinoase (morcovul) au o culoare ștearsă, neexpresivă. Excesul de fosfor duce la coacerea rapidă a fructelor și la îmbătrânirea timpurie a plantei. Excesul de fosfor poate fi corectat prin adăugarea în sol de îngrășăminte cu azot și cu potasiu.

Potasiul – element indispensabil în formarea celulozei, grăsimilor, zaharurilor și amidonului. Leguminoasele sunt pretențioase la potasiu. Lipsa potasiului duce la o stare generală proastă a plantelor. Frunzele se albesc și se îngălbenesc dinspre margini. Pot apărea pete roșu-brune, iar plantele formează un număr mai mic de fructe. Fructele pot fi mai mici, mai firave, deformate și puțin durabile. Sistemul radicular al plantelor nu se dezvoltă și, de aceea, ele sunt puțin rezistente pe vreme secetoasă și geroasă.

Calciul – reglator al echilibrului chimic din sol. Neutralizează acizii organici din plante, în special acidul oxalic. Lipsa calciului provoacă îngălbenirea și decolorarea frunzelor. De lipsa calciului suferă mai ales plantele care cresc în soluri prea umede și acide. Excesul de calciu nu este un fenomen frecvent. Dacă tratăm solul cu prea multă var, limităm aportul de fier, magneziu și fosfor către plante.

Magneziul – se găsește cel mai mult în semințele și în florile plantelor. Este o componentă importantă a legumelor cu frunze.

Magneziul, calciul și potasiul ar trebui să fie în sol într-un raport armonios. Când lipsește magneziul, frunzele se decolorează și se îngălbenesc, la fel ca în cazul lipsei de calciu și de fier.

Sulful este o componentă a proteinelor și a multor uleiuri esențiale vegetale. Cel mai mult sulf au nevoie plantele bulboase, cele din familia verzei și leguminoasele.

Fierul – este important în formarea clorofilei (la fel ca manganul, cuprul și zincul). Împreună intervin și în alte procese de dezvoltare ale plantelor. La cultivarea legumelor este pe deplin suficientă cantitatea de fier conținută în mod obișnuit în sol.

Microelementele – rezerva obișnuită din sol este suficientă și pentru plante. Plantele le necesită în cantități neglijabile. Este indicat să se furnizeze și să se completeze treptat în sol toate microelementele !

Borul – este unul dintre cele mai importante microelemente. Favorizează formarea florilor și a fructelor. Lipsa lui se manifestă mai ales la sfecla roșie, la care provoacă putrezirea inimii. Apare și la salata cap, unde lipsa borului este cauza înnegririi frunzelor. Culturile pretențioase la bor sunt în special roșiile, cartofii timpurii, conopida și altele.

Aluminiul, siliciul, sodiul și clorul – acționează favorabil asupra creșterii plantelor. Aluminiul împreună cu calciul favorizează creșterea pereților celulari. Majoritatea solurilor suferă de un exces de clor (cauzat de fertilizarea excesivă cu săruri de potasiu). Cel mai mult clor au nevoie pentru creștere țelina și sfecla.

Cuprul – are în nutriția solului o utilizare asemănătoare cu cea a fierului. Când lipsește cuprul, frunzele plantelor se îngălbenesc și cad.

Molibdenul – favorizează activitatea bacteriilor din sol. Plantele îl necesită doar în cantități neglijabile. La conopidă, lipsa molibdenului provoacă orbirea rozetelor.

Iodul – are importanță mai degrabă în alimentația oamenilor decât în cea a culturilor. Iodul se adaugă în unele îngrășăminte industriale.

V-a plăcut acest articol? Distribuiți-l prietenilor pe Facebook!

Autor: Hana Michalíková

V-ar putea interesa: Importanța legumelor în viața omului