Ridichea – comestibilă de la rădăcină la frunze.

Această legumă mai puțin cunoscută se poate consuma întreagă. În articol găsiți informații despre cultivare și despre valorificare.

Pe scurt: Ridichea se cultivă asemănător cu ridichea de lună. Soiurile de primăvară se seamănă de la mijlocul lui martie până la mijlocul lui aprilie, cele de vară în mai, iar cele de iarnă la sfârșitul lui iunie și în iulie, la adâncimea de 1 cm și în rânduri la 25–35 cm unul de altul. Se pot mânca și tuberculul, și frunzele, soiurile de iarnă rezistă la 1 °C până la 6 luni.

Perioada de vegetație	de primăvară 50–60 de zile, de vară 60–90 de zile, de iarnă 100–130 de zile
Adâncimea de semănat	1 cm
Distanța de plantare	25–35 cm între rânduri, 10–20 cm în rând
Rezistența la îngheț	suportă scăderi până la −3 °C
Păstrarea	1 °C și 95 % umiditate, soiurile de iarnă până la 6 luni
Pauza față de plantele din familia verzei	minimum 4 ani

Ridichea – comestibilă de la rădăcini la frunze

Originea și caracteristicile botanice

Ridichea – Raphanus sativus var. major, era cunoscută încă în Egiptul antic, mai târziu prezența ei este atestată și în China și Japonia. Odată cu invazia romană a fost introdusă până în nordul Europei. La noi este cunoscută, dar nu prea cultivată. Ridichea este o plantă anuală până la bienală, cu frunze larg lirate, penat-lobate. Înflorește cu flori albe sau roz și formează semințe maro-deschis, puțin mai mari decât semințele ridichii de lună. Este strâns înrudită cu ridichea de lună și are cerințe de cultivare asemănătoare. Partea consumată principală este partea inferioară îngroșată a hipocotilului și a rădăcinii – tuberculul. Acesta este, în funcție de soi, sferic sau alungit. Rădăcina poate fi de culoare albă, neagră, galbenă, roșie sau maro.

Substanțele conținute

Dintre minerale conține fier, potasiu, sodiu, magneziu și calciu, conține de asemenea vitamina C, uleiuri esențiale și fitoncide. Sucul din tubercul se obține prin răzuire. Apoi sucul trebuie lăsat la odihnit la rece, ca să-și piardă gustul usturător. Aceste substanțe se degradează ușor la tratament termic, de aceea ridichile și ridichile de lună se consumă cel mai bine crude. Din ridiche se pot folosi la prepararea salatelor și frunzele, care conțin în plus acid folic.

Cultivarea ridichii

Soiurile de ridiche le împărțim după durata perioadei de vegetație în de primăvară (50–60 de zile), de vară (60–90 de zile) și de iarnă (100–130 de zile).

Soiurile de primăvară și de vară cer soluri mai ușoare, suficient aprovizionate cu humus și moderat umede. Soiurilor de iarnă le priesc mai bine solurile mai grele.

Ridichea nu este pretențioasă la condițiile climatice, suportă și scăderi de temperatură până la -3 °C. Ridichea nu iubește fertilizarea directă cu gunoi de grajd, deoarece apoi apar viermii și crapă tuberculii, care au atunci un gust neplăcut. O semănăm de aceea pe un teren fertilizat în urmă cu un an, în așa-numita trupă a II-a. Având în vedere perioada relativ scurtă de vegetație, cultivăm ridichea ca premergătoare (soiurile de primăvară și de vară) sau ca cultură următoare (ridichile de iarnă).

Ridichea o putem semăna de la mijlocul lui martie, de îndată ce starea solului o permite, la fel ca ridichea de lună. În această perioadă semănăm soiurile de primăvară, care se pot semăna până la mijlocul lui aprilie, ridichea de vară o semănăm în mai, iar ridichea de iarnă la sfârșitul lui iunie și în iulie. Rândurile le așezăm la distanța de 25–35 cm unul de altul, iar distanța dintre plante în rând ar trebui să fie de aproximativ 10–20 cm, în funcție de soi. Adâncimea de semănat este de 1 cm.

Ridichea se poate păstra în funcție de tipul de soi, cele de primăvară și de vară câteva săptămâni, cele de iarnă până la 6 luni. Condiția pentru o păstrare reușită este o temperatură de 1 °C și 95 % umiditate a aerului.

Soiuri de ridiche cultivate

Cele mai răspândite sunt soiurile albe, fie de formă rotundă, fie alungită. Printre acestea se găsesc:

Astor - soi de ridiche de vară, destinat consumului direct și păstrării de durată medie - bulbul este alungit, lung de 35–40 cm.

Rampouch - ridiche albă alungită, de primăvară.

Sniezka - ridiche albă rotundă.

Albena - ridiche albă rotundă.

Alte soiuri:

Karmina – soi timpuriu pentru recolta de primăvară și de toamnă, roșu aprins, bulbi de mărime medie și alungiți, greutate 40–50 g, perioada de vegetație 40–60 de zile.

Ridiche neagră rotundă – ridiche de toamnă, creștere rapidă, bulbi mai mari, sferici, cu diametrul de 5–10 cm.

Boli și dăunători ai ridichii

Ridichea este înrudită cu celelalte plante din familia verzei (varză, gulie, broccoli..), ceea ce înseamnă că poate fi atacată de aceleași boli și dăunători. De aceea este bine să nu cultivăm ridichea imediat după plantele din familia verzei sau în vecinătatea lor.

Ridichea este atacată de hernia cruciferelor (Plasmodiophora brassicaceae), care atacă toate speciile cultivate și buruienile înrudite cu ridichea din familia crucifere - Brassicaceae. Această boală se manifestă prin formarea de tumori pe rădăcinile plantelor din familia verzei, care sunt pline în secțiune. Protecția o constituie pauzele de cel puțin patru ani între plantele din familia verzei, distrugerea buruienilor crucifere și varul.

Dintre dăunători ne pot reduce recolta de ridichi puricii de pământ și musca ridichii.

S-ar putea să vă intereseze: Ridichi de lună de toate formele și culorile