Recoltarea, uscarea și fermentarea tutunului

Pe scurt: Frunzele de tutun se recoltează înainte de uscarea semințelor, imediat ce încep să-și piardă culoarea verde intens, treptat de jos în sus, în 3–5 culegeri a câte 3–6 frunze. Se usucă atârnate de pețiol într-o încăpere întunecată și uscată, 40–80 de zile, până se brunifică, devin crocante și încep să miroasă.

Patria originară a tutunului este America de Nord și de Sud, precum și Australia. Pe teritoriul nostru tutunul a început să fie cultivat încă din secolul al XVII-lea. La noi, în Cehia, tutunul nu se mai cultivă comercial din anii ’90 ai secolului trecut, totuși tot mai mulți oameni îl cultivă acasă sau în grădină, datorită lipsei de pretenții.

Nu orice tutun este la fel

Planta de tutun poate fi folosită fie întreagă, fără resturi, fie doar frunzele ei. Depinde mai ales de soiul de tutun pe care îl cultivăm. Scopul principal pentru care se cultivă tutunul peste tot în lume este, desigur, producerea articolelor din tutun. Se fac din el însă și alte produse, de exemplu acidul citric sau acidul malic.

Tulpinile plantei se pot folosi la producerea celulozei, iar din semințe se poate obține ulei pentru fabricarea săpunurilor, a lacurilor și a firnisului. Cunoaștem două specii de tutun pe care le putem cultiva pentru producerea tigărilor de foi sau a tutunului de țigarete. Cel mai cunoscut și de cea mai bună calitate este tutunul de Virginia (Nicotiana tabacum) iar al doilea tutunul rustic, numit în cehă machorka (Nicotiana rustica). Printre cultivatori este însă mai răspândită clasificarea după condițiile în care crește.

Tutunul după climă

• Tutunul oriental– reprezintă cam 1/6 din producția mondială. Este un soi cu puține frunze, care se culege manual și se usucă direct la soare, nu în uscătorii. Suprafețe cultivate cu tutun oriental găsim mai ales în Peninsula Balcanică.

• Tutunul de Virginia– este cel mai cultivat tutun în general și reprezintă aproape jumătate din producția mondială. Tutunul formează frunze mari, care se recoltează individual și se usucă în mare parte artificial.

• Tutunul Burley – reprezintă doar cam 10 procente din producția totală din lume. La această specie se recoltează atât frunzele, cât și tulpina. De obicei se usucă fie natural, la soare, fie artificial, în uscătorii.

• Kentucky – tutun închis la culoare, foarte puțin răspândit.

• Tutunul pentru țigări de foi – cuprinde aproximativ 3 subtipuri, anume tutunul pentru înveliș, pentru foaia de acoperire și pentru miezul țigării de foi.

• Soiuri locale de tutun – soiuri de tutun răspândite doar local, obținute prin ameliorarea de către cultivatori individuali.

Cum se cultivă tutunul?

Tutunul îl plantăm de obicei sub formă de răsaduri, deci este bine să îl creștem mai întâi din semințe. Răsadurile le plantăm la sfârșitul lunii aprilie, termenul ideal este considerat 10–25 mai (depinde de temperatură, plantăm imediat ce temperaturile nu mai coboară sub punctul de îngheț), deci se poate planta și mai devreme sau mai târziu. Plantele plantate după 25 mai dau de obicei o recoltă mai mică, dar calitatea tutunului nu are de suferit. Un fenomen al cultivării tutunului este așa-numita descăpățânare, adică procesul în care în timpul înfloririi se îndepărtează partea de sus a tulpinii cu inflorescența, împreună cu câteva frunze (cele mai mici și cele mai verzi). Astfel, în esență, întinerim întreaga plantă și îmbunătățim calitatea tutunului! Se adâncește astfel creșterea rădăcinilor și crește producția de alcaloizi.

Când se recoltează tutunul?

Recoltarea frunzelor are loc înainte de uscarea semințelor! Frunzele se recoltează după culoare, imediat ce încep să-și piardă culoarea verde intens. Nu putem însă culege toate frunzele deodată, deoarece tutunul nu crește uniform. Culesul se împarte de obicei în 3–5 etape, frunzele fiind culese treptat de jos în sus. De fiecare dată se culeg 3–6 frunze.

Uscarea tutunului

În timpul uscării au loc în frunze procese biochimice și schimbări fizice. Cele mai importante sunt pierderea apei și descompunerea clorofilei. La uscarea artificială descompunerea substanțelor este de obicei mai rapidă, iar frunzele își păstrează culoarea galbenă și un conținut ridicat de glucide – zaharuri. În caz contrar, la uscarea pe cale naturală, la soare direct, frunzele se întunecă și astfel uscarea se prelungește. Tutunul se usucă deci mai bine în încăperi întunecate de la pod sau în pivnițe uscate.

La uscare frunzele de tutun se înșiră de pețiol pe ață. Trebuie însă ca, pe tot parcursul procesului, să urmărim mucegaiul, iar imediat ce apar semne de mucegai, frunza se îndepărtează imediat, ca să nu strice întreaga recoltă. Din acest motiv este bine să alegem și distanțe mai mari între frunze.

Uscarea în astfel de condiții este foarte individuală și poate dura 40–80 de zile. În general, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Frunzele sunt uscate imediat ce capătă o frumoasă culoare brună, sunt crocante și miros plăcut.