Tutunul - nu înseamnă doar nicotină

Pe scurt: Tutunul (Nicotiana) cuprinde 75 de specii din familia Solanaceae și poate fi cultivat și ca plantă ornamentală – florile mici se deschid seara. Semințele se seamănă pe suprafața solului, pentru că germinează doar la lumină. În frunzele uscate neprelucrate nicotina reprezintă de obicei 0,5-8 %, iar uscarea întregii plante durează 40-80 de zile.

Tutun - nu este doar nicotină

Astăzi vă vom prezenta plante interesante de cultivat și de plasat în grădina dumneavoastră.

Tutunul este un gen de plante erbacee și arbuști din familia Solanaceae, care include, printre altele, roșii, cartofi și plante otrăvitoare.

Tutunul a fost prezentat lumii odată cu descoperirea Americii. Cuvântul Nicotiana (la fel ca nicotina), a fost numit în cinstea lui Jean Nicot, ambasador francez în Portugalia, care a trimis planta în 1559 ca remediu la curtea Catarinei de Medici. Astăzi sunt cunoscute 75 de specii de tutun.

Plantele de tutun produc în rădăcini alcaloidul nicotină, pe care îl depozitează în frunze.

Cultivăm tutun

Tutunul crește sub formă de plante erbacee anuale sau perene de la dimensiuni de 0,1 m până la 0,4 m. Arbuștii cu frunze sunt apoi de câteva ori mai mari, până la 2,5 m înălțime. Frunzele sunt de obicei ondulate, coriace. Sunt adesea lungi de aproximativ 100 cm (alte specii 8-15 cm), pețiolii sunt mai scurți decât frunzele.

Florile sunt mici, fără miros sau parfumate, înfloresc seara și pot fi în diverse culori, de exemplu roz, galben, alb...

Capsulele, în care sunt ascunse semințele, au 4 - 20 mm lungime și conțin o cantitate mare de semințe, de obicei între 100 și 5000 de semințe. La semănat, semințele plantei sunt răspândite pe suprafața solului, deoarece germinarea lor este activată doar de lumina soarelui. Pentru presămânț recomandăm substrat destinat semănatului.

Conținut de nicotină

Cea mai importantă substanță vegetală secundară este Nicotina, aparține alcaloizilor Nicotinoide. În 54 din 64 de specii examinate a fost unul dintre alcaloizii cei mai reprezentativi. Printre altele, tutunul conține, de asemenea, alcaloizii Nornicotină și Anabazină, pe care îi conține într-o proporție mai mare multe specii ale plantei.

La speciile Nicotiana tabacum (Tutun Virginian) și Nicotiana rustica (Tutun Țărănesc) s-a dovedit că cea mai mare parte a nicotinei, aproximativ 97%, este formată în rădăcini, aceasta fiind apoi depozitată în frunzele tinere, tulpini și flori ale plantei. Este transportată prin xilem, care se găsește în toate celelalte părți ale plantei.

Proporția de Nicotină în frunzele uscate de tutun neprelucrat, în special la Tutunul Țărănesc și Virginian cultivat, se situează de obicei între 0,5 și 8%. La alte specii variază în funcție de numărul total de alcaloizi, în partea uscată a plantei între 0,003% și 2,96% în frunze și 0,027% până la 2,46% în rădăcini.

Cultivare industrială
Datorită adaptabilității mari a plantelor subtropicale de tutun, se cultivă în zona temperată de la 38° latitudine sudică până la 56° latitudine nordică. Principala zonă de cultivare este China, America de Nord, Centrală și de Sud, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu până la Balcani și Europa.

La începutul secolului 21, aproape 90% din plantații se aflau în țările sudice. În special în țările în curs de dezvoltare din zonele tropicale și subtropicale - Africa, America Latină și Asia.

În perioada 1961-2002, consumul acestei plante a crescut cu aproximativ 60%. Cultivarea tutunului în zonele de producție africane duce la creșterea defrișărilor, degradarea solului, a humusului și la o puternică dependență economică de companiile producătoare de tutun.

Cultivarea tutunului în Europa este susținută anual cu subvenții din partea Uniunii Europene în valoare de 1 miliard de euro. Din acestea, aproximativ 150 milioane de euro sunt destinate cultivării tutunului în Germania. În Republica Cehă, Tutunul Țărănesc (Nicotiana rustica) a fost cultivat pe scară largă până în 1996. În anul 2000, producția globală din 120 de țări, pe o suprafață de 4,1 milioane de hectare, a atins aproximativ 7,4 milioane de tone de tutun.

Istoria tutunului

Până în secolul al XVII-lea, tutunul a avut importanță ca plantă medicinală în oftalmologie (ramura medicinei care se ocupă cu bolile și chirurgia căilor vizuale). Astăzi sunt cultivate comercial doar două tipuri de tutun din numeroasele soiuri existente.

Cel mai comun tip este tutunul Virginia (Nicotiana tabacum), care include aproape toate soiurile cultivate în prezent. Este utilizat, după o procesare corespunzătoare, pentru producerea majorității țigărilor și a altor produse din tutun. Comercial poate fi cultivat însă și Tutunul Țărănesc (Nicotiana rustica), care este semnificativ în comparație cu tutunul Virginia prin creșterea sa mai rapidă și conținutul mai ridicat de nicotină.

Tutunul poate fi procesat în multe forme. Cel mai frecvent se usucă în întregime, acest proces durând în funcție de temperatură și umiditate între 40 și 80 de zile. Sau puteți tăia frunzele plantei în felii mici, care sunt folosite după uscare ca amestec de tutun pur, potrivit pentru fumat.