Cum să cultivați piper

Pe scurt: Piperul negru începe să rodească în anul 3-4 după semănat, cea mai bogată recoltă o dă între anii 6 și 15, iar cu îngrijire bună poate vegeta până la 60 de ani. Are nevoie de semiumbră, sol aerisit bogat în humus, umiditate ridicată și un suport pentru cățărare. Nu rezistă la ger, iarna minim circa 12 °C.

Piperul negru (lat. Piper nigrum) este o plantă agățătoare care aparține familiei Piperaceae (lat. Piperaceae). Piperul este uneori denumit după numele fructului său - piper negru. Piperul negru provine din Coasta Malabar din India Anterioară, unde este cultivat încă din abundență. Din patria sa, cultivarea sa s-a extins în toate regiunile tropicale, în special în sudul Indiei, Indonezia, Peninsula Malaeză, America Centrală și Filipine. La noi, plantele adulte pot fi întâlnite în special în grădinile botanice. Piperul era cultivat încă din antichitate. În Europa, fructele piperului - piperul - au fost aduse de Alexandru cel Mare după campania sa în India. Piperul a fost foarte rar secole la rând și, prin urmare, foarte scump. Planta nu era cunoscută în Europa. Piperul a fost descris pentru prima dată în jurnalul de călătorie al lui Marco Polo. În Evul Mediu, utilizarea piperului era interzisă în mănăstiri, deoarece acționează ca afrodiziac și biserica medievală avea obiecții semnificative față de aceste efecte.

Piperul ca condiment este cunoscut de toată lumea, dar care este diferența între diferitele tipuri?

• Piperul negru se obține prin culegerea fructelor încă necoapte ale piperului. Momentul potrivit este atunci când fructele încep să se înroșească ușor. Fructele recoltate se usucă la soare până când coaja se întuneacă și se zbârcește. Nu este necesară nicio altă prelucrare a fructului, motiv pentru care acest tip de piper este și cel mai ieftin. În bucătărie, piperul negru este cel mai frecvent utilizat. Aroma sa este plăcut pământie, se amestecă cu un miros ușor dulceag și un gust pronunțat de piper. Piperul negru se folosește măcinat, zdrobit sau întreg. Boabele întregi de piper negru sunt foarte tari, motiv pentru care sunt folosite doar pentru a aromați bulion, sosuri și alte mâncăruri.

• Piperul verde se obține de asemenea din piperul negru și anume prin culegerea ciorchinilor de fructe încă necoapte în momentul în care sunt încă complet verzi. Pentru a păstra culoarea, aroma și consistența moale, acestea sunt murate în oțet sau saramură. Piperul verde este preferat în special de gurmanzi. Datorită pregătirii mai complicate, piperul verde este puțin mai scump, dar gustul său delicat merită cu siguranță. Piperul verde are o aromă mai fină și un gust proaspăt. Comparativ cu piperul negru, este mai puțin iute. Se folosește cel mai frecvent întreg sau zdrobit. Boabele de piper verde sunt moi și foarte des sunt adăugate în pateuuri, umpluturi și brânzeturi.

• Piperul roșu se obține aproape în mod identic, doar că boabele (fructele) se recoltează mai târziu, în momentul în care boabele se colorează în roșu.

• Piperul alb se obține din fructe complet coapte, care sunt înmuiate și se îndepărtează coaja prin decojire. Fructele decojite se usucă la soare până când interiorul fructelor se albește cât mai mult. Piperul alb are un gust mai fin decât celelalte tipuri de piper și nu este atât de înțepător. Datorită îndepărtării cojii, piperul alb nu are aromă dulceagă. Cu atât mai intens este însă aroma pură de piper. Deoarece piperul alb este foarte tare, se folosește cel mai adesea măcinat. Își găsește utilizarea în special în sosurile cu smântână și vin.

Sfat pentru bucătărie

Măcinați piperul cu râșnița chiar înainte de utilizare, astfel își va păstra aroma. Prin depozitare îndelungată, piperul își pierde gustul și mirosul caracteristic.

Cum arată arborele de piper negru?

Arborele de piper este o liană lemnoasă perenă, care se întinde pe suport cu ajutorul rădăcinilor adventive până la o înălțime de aproximativ 15 metri. Frunzele arborelui de piper sunt alternate, pețiolate, lungi de 4-14 cm și late de aproximativ 4-5 cm. Limba este eliptică până la lanceolată cu nervuri proeminente. Frunzele sunt de obicei coriaceae, pe fața superioară verde închis și pe cea inferioară verde deschis. Spicele cilindrice de flori mici și neînsemnate cresc la subsuoara frunzelor de susținere. Fructele din spice sunt monosperme, de formă aproape sferică. Fructele necoapte sunt verzi, mai târziu gălbui și la coacere au culoare roșie. În diametru ajung la aproximativ 5 mm.

Alte specii botanice de piper

• Piperul lung (lat. Piper longum) este o altă specie botanică de piper. Acest tip de piper este similar piperului negru, doar că fructele sale (boabele) strânse în spice cilindrice, dense, lungi de 5 cm, cresc împreună. Se culeg astfel spice întregi. Piperul lung se cultivă în principal în Java. Nu se folosește în bucătăria noastră, deoarece este prea iute și piperat.

• Piperul cu frunze înguste (lat. Piper angustifolium) crește în pădurile tropicale din America Centrală și de Sud, în special în Peru și Chile. Frunzele sale sunt rigide, cu pețiol scurt, alungit-lanceolate cu bază asimetrică și margine zimțată. Fructele (boabele) piperului cu frunze înguste au o formă obtuz tetraedrică. În stare uscată se numesc matiko.

• Piperul cubeba (lat. Piper cubeba) se cultivă pe Insulele Sunda și în Antile. Frunzele sunt mai lungi și mai înguste, fructele sunt strânse în ciorchini cilindrice denși. În magazine, fructele acestui tip de piper pot fi găsite sub denumirea de piper cu coadă (piper caudatum) sau boabe cubeba (baccae cubebae).

Cultivarea piperarului

Piperarului îi place mai degrabă penumbra, soarele puternic îi strica. Piperarilor le convin temperaturile de cameră. Plantele prosperă în soluri bine aerisite, bogate în humus. Piperarului îi place umiditatea ridicată atât a aerului, cât și a solului. Uscăciunea excesivă, dar și ploile prelungite și vânturile puternice nu sunt tolerate de piperar. La cultivare nu uitați că este vorba despre o plantă agățătoare, așa că oferiți-i un suport pe care se poate căpăța. Piperarului începe să rodească în anul 3-4 după însămânțare, recolta cea mai bogată o oferă între anii 6-15. Cu o cultivare bună, piperarului poate vegeta până la 60 de ani. Nu trebuie însă să îl lăsați să îngheț în tot acest timp - piperarului negru nu este rezistent la ger! Pentru o recoltă bună puteți fertiliza piperarului de la primăvară până în toamnă, ideal este să adăugați nutrienți de aproximativ 2-3 ori pe lună. Iarna reduceți semnificativ fertilizarea sau renunțați complet la ea. Și udarea este mai rară iarna, dar nu lăsați niciodată solul să se usuce complet. Puteți reduce și temperatura, minimul fiind de aproximativ 12 °C. La începutul primăverii creșteți din nou udarea. La cultivarea piperarului în apartament le va prinde bine stropirea ocazională, care va crește umiditatea aerului. Răsadurile tinere transplantați primăvara într-un amestec de pământ de frunze, pământ de seră și nisip (proporția potrivită este 2:2:1). Peste vară puteți lăsa piperarului afară într-un loc semi-umbrit. Piperarului se înmulțește cu ajutorul butașilor cu unul până la două ochi, dacă nu aveți la îndemână o plantă adultă, cultivați-vă piperar din semințe. Nu este complicat. Semințele de piperar plantați-le în nisip de râu nespălat sau în același amestec de sol ca pentru transplantare. Containerul de semănat așezați-l într-un loc luminos, de preferință fără radiații solare directe. Pentru germinare este potrivită o umiditate uniformă, ridicată și o temperatură mai mare, pe care o puteți obține, de exemplu, prin utilizarea unei mini-sere. După germinarea semințelor mențineți substratul mereu umed, pentru ca plantele să nu se usuce.

Efectele piperului

Piperul are efecte stimulatoare asupra organismului uman, motiv pentru care este considerat un afrodisiac natural. Stimulează circulația sanguină și crește tensiunea arterială, sporind astfel și aportul de nutrienți și oxigen către organe. După consumul de piper, putem simți un val de energie și o ascuțire a simțurilor. Îmbunătățirea circulației sanguine în organe crește sensibilitatea acestora la stimuli, astfel încât se intensifică și plăcerea la stimularea unora dintre ele. Din acest motiv, piperul este una dintre condimentele adăugate în băuturile afrodisiace. Adăugând piper într-o mâncare, îi veți accentua gustul, dar veți ajuta și stomacul la digestie. Uleiurile esențiale conținute în piper stimulează producția de salivă și sucuri digestive, accelerând și facilitând astfel digestia alimentelor. Piperul are și efecte ușor dezinfectante și acționează împotriva balonării. Consumul de piper poate avea și efecte terapeutice, mai ales în caz de răceală. Datorită stimulării circulației sanguine și îmbunătățirii irigării organelor, corpul începe să se încălzească mai mult, ceea ce poate îmbunătăți expectorația sau poate declanșa procesul de transpirație. O mâncare sau o băutură condimentată cu piper este excelentă și după o lungă plimbare de iarnă, în caz de răcire, la tensiune scăzută și când aveți mâinile și picioarele reci.

La utilizarea piperului, respectați principiul moderației, la urma urmei este vorba despre un condiment puternic aromatic și iute. Ar trebui să îl consume cu moderație în special femeile însărcinate, persoanele care suferă de tensiune arterială crescută și persoanele cu ulcer gastric și hiperaciditate gastrică.