Pleurotus ostreatus crește aproape peste tot

Pe scurt: Pleurotus ostreatus se poate cultiva acasă în două moduri: în saci cu paie, pe tot parcursul anului, sau pe butuci de lemn de foioase, cu o recoltă pe an timp de mai mulți ani. Ciuperca crește cel mai bine la 15–25 °C, iar dintr-un pachet de substrat de inoculare obțineți aproximativ 2–4 kg de pleurotus.

Pleurotus ostreatus (lat. Pleurotus ostreatus) este o ciupercă comestibilă lemnicolă care aparține familiei Pleurotaceae (lat. Pleurotaceae). Locul său de origine este China, dar în prezent este răspândită în întreaga lume, crescând atât în zona temperată, cât și în pădurile subtropicale.

Cum arată de fapt Pleurotus

Pălăriile Pleurotus ostreatus amintesc prin formă și culoare de stridii mari. Asemănarea cu stridia i-a dat acestei ciuperci denumirea de specie. Când sunt tinere, pălăriile Pleurotus ostreatus sunt convexe cu marginea rulată în jos, mai târziu devin în formă de evantai, ajungând la o lățime de 5 - 25 cm. Marginea devine ascuțită. Coloritul pălăriilor este variabil, de la alb, cenușiu-albăstrui, cenușiu-brun până la maro.

Coloritul depinde de condițiile de creștere, umiditatea aerului și de cultivarul specific. Pălăriile cresc, ca și la majoritatea celorlalte specii de Pleurotus, în smocuri, rânduri sau straturi unele peste altele. Smocurile individuale pot atinge o greutate de până la câțiva kilogrami. Lamelele Pleurotus sunt joase, moi și dese, coborând pe picior. La picior sunt ramificate dichotomic. Lamelele tinere sunt albe, devin cenușii odată cu înaintarea în vârstă.

Piciorul acestei ciuperci este foarte scurt, lung doar 1 - 4 cm și gros de aproximativ 1 - 3 cm. Piciorul este foarte rigid, alb, mai târziu cenușiu. Carnea este alb pur, foarte elastică și suculentă. Coloritul nu se modifică după tăiere. Gustul Pleurotus este ușor dulceag, aroma este plăcut ciupercată. Sporii Pleurotus ostreatus sunt incolori, cilindrice și netede.

Pleurotus crește în natură de la sfârșitul verii până în iarnă. În cazul unei ierni blânde, poate fi adesea găsită și primăvara pe trunchiuri vii sau moarte de arbori foioși. Se dezvoltă cel mai bine pe fagi, sălcii, nuci, scorușuri, mesteceni și plopi. În prezent este una dintre ciupercile cele mai frecvent cultivate atât în condiții casnice, cât și de laborator. În prezent, cei mai mari producători de Pleurotus în condiții de laborator sunt China, Filipine, Thailanda, Pakistan, Nigeria și SUA.

În trecut au fost efectuate cercetări privind cultivarea Pleurotus ostreatus și în Cehia. Un mare boom a avut loc după anul 1982, când au fost înființate mari ferme de cultură. După noiembrie 1989, însă, fermele au început să decadă datorită deschiderii granițelor și importului de Pleurotus din alte țări. Pleurotus este a treia ciupercă cea mai frecvent cultivată din întreaga lume.

Specii de Pleurotus

Alte specii de Pleurotus sunt, pe lângă Pleurotus ostreatus, Pleurotus pulmonarius (lat. Pleurotus pulmonarius), Pleurotus cornucopiae (lat. Pleurotus cornucopiae), Pleurotus calyptratus (lat. Pleurotus calyptratus), Pleurotus dryinus (lat. Pleurotus dryinus), Pleurotus eryngii (lat. Pleurotus eryngii) și Pleurotus djamour (lat. Pleurotus djamour).

• Ca soră a gâștei ostrice este considerată gâsca pulmonară. Cresc în același timp și în aceleași locuri. Pălăria ei are o lățime de 5 - 12 cm, este boltită, adesea în formă de evantai. Suprafața este striată spre margine și uneori crăpată. Ciupercile tinere sunt de culoare albicioasă, cele mai vechi devin brun-închis. Din același trunchi pot crește mai multe pălării. Lamelele sunt foarte înalte, pulpa este albă. Gâsca pulmonară are utilizări multiple.

• Gâsca în formă de cupă are o pălărie cu lățimea de 4 - 10 cm. În tinerețe pălăria este boltită cu marginea răsfrântă, la maturitate devine plată, în centru apăsată până în formă de pâlnie. Culoarea pălăriei poate fi albicioasă, galben-deschis sau maro. Suprafața pălăriei este netedă și goală. Piciorul este lung și larg, central sau excentric. Pudra de spori este albă cu nuanțe violete. Gâsca în formă de cupă poate fi găsită din primăvară până în toamnă pe trunchiul arborilor foioși, cel mai frecvent stejari și fagi. S-a răspândit în toată zona temperată a emisferei nordice. Este potrivită pentru supe și pentru conservare în oțet.

• Gâsca cu voal este relativ rară. Crește pe lemnul mort al plopilor tremurători. Pălăria acestei gâște este boltită în formă de căciulă și prinsă lateral de trunchi. Ajunge la 3 - 9 cm în diametru. Suprafața pălăriei este netedă, la bătrânețe pe margine rămân resturi de voal. Pălăria este de culoare bej sau gri-maroniu deschis. Crește din iulie până în octombrie. Apare doar în Europa. Gâsca cu voal este comestibilă, dar datorită rarității sale nu se culege.

• Gâsca de stejar înșală prin numele ei specific, deoarece mai frecvent decât pe stejari poate fi găsită pe meri. Pălăria ei are un diametru de 4 - 15 cm, are o suprafață solzoasă cu culoare albicioasă până cenușie. Gâsca de stejar crește pe trunchiuri și butuci din august până în noiembrie. Și această specie de gâscă este comestibilă, dar din cauza durității sale nu este prea apreciată.

• Gâsca regală este uneori poreclită drept gâsca regală. Această specie poate fi cultivată acasă pe substrat de paie. În natură apare rar. Pălăria ei este mai plată, semisferică. Semnul distinctiv este marginea subțire răsfrântă. Culoarea se schimbă de la albicioasă, maro până la cenușie. Fructificațiile mai tinere sunt pâsloase la atingere, în mediu uscat pălăriile pot crăpa. În natură apariția acestei ciuperci este rară. Cu noroc o puteți găsi din primăvară până în toamnă pe rădăcinile borșului și pe laptele-câinelui.

• Gâsca roz provine din Asia de Sud-Est. Este foarte gustoasă și de asemenea foarte sănătoasă. Au fost demonstrate efecte benefice împotriva bolilor de civilizație, datorită conținutului de glucani crește rezistența organismului la viroze și împiedică sau încetinește creșterea unor tipuri de tumori maligne. Pentru creștere necesită temperaturi mai ridicate decât alte specii de gâște.

În grădina proprie puteți cultiva, datorită magazinului nostru online, pleurotus ostreatus în culoare bej și gri, pleurotus calyptratus și pleurotus djamor. Pleurotus se cultivă în două moduri - în saci pe paie și pe butuci de lemn.

Cultivarea pleurotus în saci pe paie

Cultivarea pleurotus în saci pe paie este foarte simplă și se descurcă chiar și un începător. În acest mod puteți cultiva pleurotus pe tot parcursul anului.

1.) Mai întâi pregătiți paiele, pe care le sterilizați cu apă clocotită pentru a le elimina bacteriile, mucegaiul și alte ciuperci. Apoi lăsați paiele să se răcească și repetați procesul de sterilizare încă o dată.

2.) Inocularea propriu-zisă poate fi începută doar după ce paiele s-au răcit la o temperatură sub 30 °C. Inocularea paiului se face astfel: într-un sac mare de aproximativ 50 x 100 cm puneți alternativ paie și substrat de inoculare mărunțit. Un pachet de substrat de inoculare este suficient pentru aproximativ 15 - 20 kg de paie umezite. Închideți sacul umplut, de preferință legați-l.

3.) Cu un obiect ascuțit tăiați în sac incizii de 3 - 5 cm, în total aproximativ 10 incizii pe un sac. Într-un mediu cu umiditate scăzută a aerului faceți mai puține incizii, pentru a preveni uscarea paiului. Plasați sacul cu paie inoculate la semiumbră, astfel încât soarele să nu strălucească pe el.

4.) Pleurotus se dezvoltă cel mai bine la temperaturi de 15 - 25 °C. Cu cât temperatura oferită pleurotus este mai ridicată, cu atât ciuperca va crește mai repede, dar și nutrienții din paie se vor epuiza mai rapid. Dacă doriți să reduceți viteza de creștere a noilor corpuri fructifere, transferați sacul cu paie într-un loc mai rece. În acest mod pleurotus fructifică aproximativ 3 - 4 luni, apoi nutrienții se epuizează și este necesară înființarea unei noi culturi. Dintr-un pachet de substrat de inoculare puteți cultiva aproximativ 2 - 4 kg de pleurotus.

Cultivarea pleurotus pe lemn

A doua metodă de cultivare a pleurotus este cultivarea pe butuci de lemn. Utilizând această metodă de cultivare veți obține recolta doar o dată pe an, dar mai mulți ani la rând.

1.) În primul an veți inocula pleurotus în butuc și în anii următori veți culege doar corpurile fructifere. Pentru ca pleurotus să crească bine, trebuie să alegeți lemnul potrivit. Se folosește lemn proaspăt de la arbori foioși, care ar trebui să fie tăiat în perioada de repaus vegetativ. Cele mai potrivite specii sunt plopul, mesteacănul, arinul, stejarul, fagul, carpenul sau salcia. Este utilizabil și lemnul de la pomi fructiferi, cu excepția mărului și nucului. De la tăierea arborelui ar trebui să treacă, în mod ideal, nu mai mult de 1 - 2 luni, astfel încât lemnul să își păstreze încă umiditatea naturală.

2.) Pentru cultivare se folosesc tulpini și ramuri cu diametru de la 15 cm, lungi de 30 - 40 cm. Inocularea cu miceliuul de Pleurotus trebuie să aibă loc imediat după tăierea în bușteni. În fiecare buștean găuriți 5 - 10 orificii cu lățimea de 1,5 - 2 cm și adâncimea de 2 - 3 cm. Nu faceți găurile mai mari, deoarece este necesar ca miceliuul să vină în contact cât mai strâns cu lemnul, pentru a nu se usca înainte de a începe să crească. Dacă veți pregăti mai mulți bușteni, pregătiți o groapă adâncă de aproximativ 2 m și lată de aproximativ 1 m.

3.) Acoperiți fundul gropii cu folie de polietilenă și sub fiecare buștean întindeți un strat subțire de miceliu. Suprapuneți mereu 2 - 3 bușteni. Pe bușteanul de deasupra bateți cu ciocanul un disc de lemn gros de 1 - 2 cm. După așezarea buștenilor, acoperiți groapa cu scânduri și întindeți peste ea o folie, pe care o mai acoperiți cu ramuri și pământ. Prin această metodă veți oferi miceliuului de Pleurotus o temperatură stabilă și umiditate suficientă. În zilele fierbinți de vară udați ocazional tavanul cu apă.

4.) Veți obține carpofore în perioada când temperaturile nocturne scad sub 10 - 12 °C. În această perioadă cosiți iarba din jurul buștenilor și descoperiți-i cu grijă, udați după necesitate. Recoltați carpoforele de mărimea palmei unui copil, încercați să nu deteriorați scoarța buștenilor. Durata de fructificare depinde de duritatea lemnului - lemnul moale fructifică 3 ani, cel tare 5 ani.

5.) O cantitate mai mică de bușteni poate fi pregătită și în pivniță. Sunt potrivite pivnițele umede cu temperatură stabilă în intervalul de aproximativ 8 - 15 °C. Pe fundul unui sac din folie groasă puneți o cărămidă, turnați în el 2 - 3 litri de apă și pe cărămidă așezați 2 - 3 bușteni, pe care i-ați stratificat cu miceliu. Folia va proteja buștenii de uscare.

6.) Miceliuul va crește prin buștean în aproximativ 4 luni. Buștenii corect colonizați sunt uniți prin miceliu și pe suprafața lor se află miceliuul alb, pufos al Pleurotusului. Astfel de bușteni pregătiți transferați-i afară într-un loc mai umed, fără vânt, de preferință sub copaci. În acest loc săpați găuri adânci de 15 - 20 cm, distanțate la 40 - 50 cm una de cealaltă. În gropițele pregătite așezați buștenii astfel încât aproximativ jumătate să iasă afară. În perioada caldă și uscată udați bușteanul o dată pe săptămână. Apoi așteptați doar până încep să crească primele carpofore.

Efecte terapeutice ale Pleurotusului

Pleurotusul conține un ß-d-glucan specific (pleuran), care poate activa sistemul imunitar celular. Glucanii din Pleurotus acționează antiviral și antiinflamator, contribuie la reducerea colesterolului. Un alt grup de substanțe active conținute în Pleurotus sunt terpene cu activitate antibiotică și anticanceroasă.

În ciupercile pleurotus se găsește și lovastatină, care reduce semnificativ colesterolul din serul sanguin. Pleurotus acționează împotriva bolilor inflamatorii, virale, bacteriene și fungice. Influențează favorabil tratamentul hemoroizilor, varicelor, ulcerelor de gambă, arsurilor, eczemelor și alergiilor cutanate.

Acționează preventiv împotriva bolilor canceroase și împotriva radiațiilor radioactive și UV. Consumul de pleurotus este recomandat și ca prevenție împotriva bolilor de inimă. Includeți ciuperca pleurotus în dieta dumneavoastră și preparați, de exemplu, o supă.

Efectele adverse pot include probleme intestinale, care pot fi cauzate de cantitatea mică de arabitol conținută în pleurotus. În cazuri excepționale poate apărea diaree.