Eucalipt (Eucalyptus)

Pe scurt: Eucaliptul (Eucalyptus) este un gen de arbori și arbuști din familia mirtului, originar în mare parte din Australia; se cunosc peste 700 de specii – de la arbuști de până la 10 m până la arbori de peste 60 m. Frunzele au glande cu ulei, iar uleiul esențial distilat se folosește pentru curățenie și ca repelent. Majoritatea speciilor suportă doar geruri de circa -3 °C.

Eucaliptul (Eucalyptus) este un gen de arbori sau arbuști înfloritori variați din familia Myrtaceae. Speciile acestor plante se găsesc în principal în Australia, unde sunt cunoscute în jur de 700 de specii de eucalipt. Majoritatea provin din Australia, o cantitate foarte mică se găsește în părțile învecinate din Noua Guinee și Indonezia sau în insulele Filipine.

Speciile de eucalipt se cultivă în toată zona tropicală și subtropicală, inclusiv în America, Anglia, Africa, regiunea mediteraneană, Orientul Mijlociu, China și subcontinentul indian.

Eucalyptus este unul dintre cele trei genuri similare de plante care se numesc de obicei „eucalipți”, celelalte fiind Corymbia și Angophora. Mulți sunt numiți și „arbori de gumă”, deoarece după deteriorarea scoarței produc multă sevă. Denumirea eucalyptus provine din greacă: εὐκάλυπτος – eukályptos, ceea ce înseamnă „bine acoperit”. Eucaliptul are o scoarță foarte netedă, adesea lucioasă ca mătasea, care poate fi albă, crem, gri, verde sau arămie.

De la răspândirea lor la nivel mondial, eucalipții au atras atenția cercetătorilor și ecologilor. Pe de o parte ca sursă de lemn cu creștere rapidă, pe de alta pentru uleiul lor, care poate fi folosit ca produs de curățenie și funcționează și ca insecticid natural (produs pentru combaterea insectelor). Eucalipții extrag din sol cantități uriașe de apă. În patria lor, eucaliptul a fost plantat pentru desecarea mlaștinilor. În plus, este plantat ca perdea de protecție împotriva vântului și împotriva eroziunii solului.

Eucalipții pot fi atât arbuști, cât și arbori foarte înalți.

Mici – până la 10 metri înălțime

Mijlocii – între 10 și 30 de metri

Înalți – între 30 și 60 de metri

Foarte înalți – peste 60 de metri

Aproape toți eucalipții sunt foioși, doar unele specii tropicale își pierd frunzele la sfârșitul sezonului uscat. Ca la ceilalți membri ai familiei Myrtaceae, frunzele eucaliptului sunt acoperite cu glande de ulei. Eucalipții care produc mult ulei sunt, așadar, o parte importantă a genului. Frunzele unei plante mature de eucalipt sunt de obicei lanceolate, pețiolate și verzi, cerate sau lucioase. Există însă multe excepții de la acest tipar (de exemplu E. melanophloia, E. setosa).

Majoritatea speciilor caracteristice de eucalipt au flori și fructe (capsule) tipice. Florile au numeroși stamine vizibile, albe, crem, galbene, roz sau roșii. Numele Eucalyptus, din cuvintele grecești eu- „bine” și kalyptos „acoperit”, adică „bine acoperit”, descrie capacul care acoperă staminele. Capsulele au formă aproximativ conică și au la capăt valve care se deschid pentru a elibera semințele.

Aspectul scoarței eucaliptului se schimbă odată cu vârsta plantei: lungimea fibrelor scoarței, gradul de brăzdare, grosimea, duritatea și culoarea. Toți eucalipții maturi adaugă anual un strat de scoarță, ceea ce contribuie la un diametru mai mare al trunchiului. La unele specii, stratul cel mai exterior moare și formează fie fâșii lungi (ca la Eucalyptus sheathiana), fie fulgi mari (E. diversicolor, E. cosmophylla, E. cladocalyx). Suprafața scoarței poate fi mată (E. cosmophylla), lucioasă sau satinată.

Există peste 700 de specii de eucalipt. Unele dintre ele se deosebesc de linia principală a genului într-o asemenea măsură încât sunt izolate genetic complet și pot avea doar câteva trăsături relativ constante. Cele mai multe pot fi însă considerate ca aparținând unor grupuri mari sau mici de specii înrudite, care sunt adesea în contact geografic. Unele specii sunt relativ stabile genetic, în timp ce altele s-au îndepărtat complet de rudele lor cele mai apropiate.  

Un mic gen de arbori asemănători, Angophora, era cunoscut încă din secolul al XVIII-lea. În 1995, dovezi noi, în special genetice, au arătat că unele specii de eucalipt erau de fapt mai strâns înrudite cu Angophora decât cu ceilalți eucalipți și au fost separate într-un gen nou, Corymbia. Deși genurile de plante sunt astfel separate, unele hibrizi rămân denumiți eucalipți – Angophora, Corymbia și Eucalyptus împreună ca „eucalipți”.

Câțiva eucalipți se numără printre cei mai înalți copaci din lume. Australian Mountain Ash este cea mai înaltă dintre toate plantele cu flori (angiosperme), măsurând 99,6 metri. Cele mai mari înălțimi, peste 80 m, ating șase specii de eucalipt: Eucalyptus obliqua, Eucalyptus delegatensis, Eucalyptus diversicolor, Eucalyptus nitens, Eucalyptus globulus și Eucalyptus viminalis.

Majoritatea eucalipților nu sunt prea rezistenți la ger, tolerează geruri ușoare în jur de -3 °C. Cel mai rezistent este Eucalyptus pauciflora, care poate rezista la frig și ger până la -20 °C. Câteva alte specii, în special de pe platourile și din munții Tasmaniei centrale, precum Eucalyptus coccifera, Eucalyptus subcrenulata și Eucalyptus gunnii, au dat semințe cu formă rezistentă, obținute din aceste sușe genetic rezistente. Eucaliptul lămâie (Eucalyptus citriodora) suportă scăderi de temperatură până la -5 °C, dar este mai bine să fie cultivat în interior, datorită aromei sale și a proprietăților de curățare

Uleiul esențial obținut din frunzele de eucalipt conține substanțe care sunt dezinfectanți naturali puternici și poate fi toxic în cantități mari. Câteva marsupiale ierbivore, în special koala și unele oposumi, sunt însă destul de tolerante la acest fapt. La koala, aceste substanțe sunt cel mai important factor la alegerea frunzei. Florile plantei produc mult nectar și oferă astfel hrană pentru mulți polenizatori, inclusiv insecte, păsări, lilieci și oposumi.

Uleiul de eucalipt se distilează ușor cu aburi din frunze și poate fi folosit pentru curățenie, pentru efectul dezodorizant și, desigur, în industria alimentară și farmaceutică. Se folosește și ca repelent natural împotriva moliilor și a țânțarilor.

Din nectarul unor eucalipți se obține miere de înaltă calitate. Lemnul de eucalipt este folosit frecvent și pentru fabricarea didgeridoo, instrumentul tradițional australian de suflat.

Toate părțile eucaliptului pot fi folosite pentru obținerea colorantilor, în special pentru mătase și lână. Culorile obținute pot varia de la galben și portocaliu la verde, maro deschis și ciocolatiu. Materialul rămas după prelucrare poate fi folosit în siguranță ca compost sau îngrășământ.

S-ar putea să vă intereseze: Salvie