Menta – o plantă perenă cu utilizări variate

Pe scurt: Menta este o plantă perenă; cea mai cunoscută utilizare a ei este pentru ceaiuri, apoi în salate, deserturi, sosuri și băuturi. Culegeți-o în perioada înfloririi, când aroma este cea mai puternică. Suportă semiumbra și locurile însorite, nu trebuie fertilizată și se extinde puternic – plantați-o într-un loc delimitat.

Menta – o plantă perenă cu utilizări variate

Numele de mentă are origine greacă, iar planta este cunoscută și ca iarbă de vânt, pepermint sau balsam. La noi cunoaștem aceste specii, precum menta piperită (Mentha piperita), menta lămâioasă, menta cu aromă de portocale, izma de apă (Mentha aquatica), izma creață, dar și menta ananas, izma de câmp (Mentha arvensis) sau izma-broaștei (Mentha pulegium), numită și poleiul, care este la noi puternic amenințată ca specie.

În cazul izmei-broaștei este periculos pulegonul toxic, căruia i se atribuie efecte letale la consumul unei cantități mai mari din plantă. Se deosebește de izma de câmp prin faptul că rareori crește dreaptă, nu este păroasă și are frunze cu margini întregi. Ca amplasament, izma-broaștei preferă malurile apelor și pajiștile umede. Are o aromă foarte puternică , iar gustul acestei plante înrudite cu menta este asemănător și sunt active uleiurile volatile. Trebuie însă să avem mereu în vedere că această plantă perenă este toxică dacă este consumată în cantitate mai mare. Izma-broaștei o putem confunda și cu Ajuga reptans, Glechoma hederacea, izma de câmp sau Prunella vulgaris.

Izma de câmp este o plantă perenă din familia labiatelor, cu tulpina, ascendentă, verde, pătrată. Frunzele sunt larg ovale, dens păroase pe ambele fețe și miros plăcut când sunt frecate. Are 8–12 inflorescențe formate din floricele albastru-violet, așezate regulat în partea superioară a tulpinii, dar nu în vârful ei, care se termină cu un mănunchi de frunze fără flori. Izma de câmp preferă drumurile umede din păduri, șanțurile, pajiștile mlăștinoase sau chiar câmpurile ude. Deși numele ei sugerează că ar trebui să fie cea mai frecventă pe câmpuri, nu mai este așa.

Toate soiurile de mentă conțin uleiuri volatile, iar cea mai cunoscută utilizare a ei este pentru ceaiuri. Frunzele și florile ei se folosesc însă frecvent și în bucătărie. În cantități mici, frunzele proaspete de mentă se adaugă în salate, deserturi cu ciocolată, preparate din brânză proaspătă, sosuri pentru carne și supe de pește. De asemenea, este folosită din belșug în băuturi răcoritoare sau cocktailuri de fructe. Cel mai potrivit moment pentru recoltarea mentei este perioada în care înflorește, deoarece aroma ei este atunci cea mai puternică.

Trebuie să menționăm și cea mai cunoscută mentă, menta piperită. Aceasta are un gust răcoritor, aromat, iar frunzele ei se folosesc pentru ceaiuri, băuturi răcoritoare, lichioruri, carne de miel sau sosuri pentru salate. Frunzele ei se folosesc crude sau se fierb împreună cu mâncarea. O amplasăm în ghivece mari sau în jardiniere mai late pe balcoane și terase. Afară plantăm menta într-un loc delimitat, deoarece are tendința de a se extinde puternic. Extinderea ei o putem limita plantând-o într-o găleată fără fund. Îi place semiumbra, dar și locurile însorite.

Menta nu este foarte sensibilă la îngheț, iar aroma ei este mai bună în vara fierbinte decât în cea răcoroasă. Datorită adaptabilității ei, menta nu trebuie fertilizată, iar o păstrăm fie punând-o proaspătă la congelator, fie uscând-o și depozitând-o într-un loc uscat. Din cauza uleiurilor volatile pe care le conține, nu ar trebui dată sugarilor și copiilor mici, deoarece ei o suportă greu.

-jn-