Rubarba, numită și revent

Pe scurt: Rubarba (Rheum rhabarbarum) este o plantă perenă nepretențioasă, care rezistă pe același loc până la 10 ani. Plantați-o la distanța de 1 × 1 m, în sol hrănitor, necalcaros, la soare sau la semiumbră. Pețiolii se recoltează de la sfârșitul lui mai până la sfârșitul lui iunie, prima recoltă mai mare abia după al doilea an. Consumați doar pețioli tratați termic, niciodată frunzele.

Rubarba, numită și revent

Rubarba (lat. Rheum rhabarbarum ) – este un reprezentant al genului revent (lat. Rheum), face parte din familia hrișcei (lat. Polygonaceae) printre plantele dicotiledonate superioare. Este considerată o legumă. Se prelucrează însă ca un fruct. Ați avut deja ocazia să vă întâlniți cu rubarba? Dacă nu, citiți cu atenție articolul nostru. Lăsați-vă inspirați să o cultivați și să o gustați. Merită!

Rubarba își are originea în China și în Tibet. Cele mai vechi însemnări datează din anul 2700 î.Hr. În Europa a început să fie cultivată în secolul al XVIII-lea. Dintre statele europene se cultivă cel mai mult în Anglia, care reprezintă 60 % din producția totală de rubarbă.

Rubarba se compune dintr-o tulpină roșu-brună, încheiată cu un buchet de flori. Frunzele sunt mari, în formă de inimă, pe un pețiol lung. Înflorește în iulie și august. Pentru creșterea ei mai viguroasă și sistemul radicular dezvoltat, gândiți-vă la un loc în care va arăta bine în grădină și nu va încurca. O plantați acolo pentru bune 10 ani.

Cultivăm rubarbă

Rubarba este o plantă nepretențioasă la cultivare. Se mulțumește și cu un loc destul de retras din grădină. Este o plantă solitară. Țineți minte că ajunge la o înălțime de până la 2 m și în ansamblu este mai viguroasă. Nu o plantați acolo unde vă va încurca priveliștea. Are un sistem radicular extins. Va prospera și la semiumbră și în plin soare. O puteți planta și printre pomi.

Alegeți acea parte a grădinii în care solul este bogat în substanțe nutritive, eventual îmbogățiți stratul în prealabil cu compost maturat. Recomandăm și aplicarea varului în sol. Varul îl aplicăm o dată la 3 ani. Rubarbei nu-i priește solul acid și nici cel prea umed.

Semințele de rubarbă le puteți pregăti ca răsad în răsadniță caldă sau în ghivece acasă, la fereastră. Pentru cultivare folosiți un substrat destinat semănatului. Plăntuțele crescute, de aproximativ 10 cm înălțime, cu sistem radicular dezvoltat, le plantăm pe strat la mijlocul lui mai. Rubarba este potrivită și pentru plantarea de toamnă, când în solul fertilizat semănăm direct semințele. Rubarba încolțește și crește două sezoane până să fie suficient de mare pentru o recoltă bună. Este însă longevivă și rezistă în grădină până la 10 ani. Rubarba o putem înmulți și prin divizarea tufelor sau prin lăstari de la plante mai vechi. Această metodă este eficientă.

Rubarba o replantăm la distanța de 1x1 m. Rubarba se extinde însă foarte repede. Pentru o grădină ajunge cu prisosință o singură plantă. După al doilea an de viață al rubarbei putem recolta până la o treime din pețioli. Ca plantă tânără, cruțați-o.

La fertilizare rubarba nu este deloc pretențioasă. Înainte de plantare (cel mai bine încă din toamnă) săpați bine solul și încorporați în el compost maturat sau gunoi de grajd. O puteți fertiliza pe parcurs cu compost și cu îngrășăminte care conțin potasiu. Udarea o recomandăm regulată, de preferință cu apă de ploaie decantată.

Rubarba este rezistentă la îngheț. Este bine însă să o tăiați toamna până la nivelul solului și să o acoperiți cu compost.

Cum păstrăm rubarba

Pețiolii se recoltează de la sfârșitul lui mai până la sfârșitul lui iunie. După 21 iunie, potrivit zicalelor populare, rubarba conține mai mult acid oxalic. Rubarba o puteți înăbuși și păstra în congelator. De asemenea o puteți fierbe și păstra ca compot. Atenție: frunzele de rubarbă nu se consumă. Persoanele cu probleme renale (pietre la rinichi) nu ar trebui să consume rubarbă.   Conține fibre, potasiu, magneziu și zinc.

La rubarbă nu se consumă niciodată frunzele. Rubarba nu se consumă niciodată crudă. Prelucrați doar pețiolii, pe care înainte de preparare îi tratați termic!

Rețetă cu rubarbă

Pentru plăcinta cu rubarbă avem nevoie de:

3–5 pețioli de rubarbă. Îi curățăm de coaja tare de deasupra și îi opărim cu apă fierbinte. Îi curățăm în continuare de fibrele mai tari. Îi tăiem cubulețe mici. Pregătim o tavă, pe care o ungem sau o tapetăm cu hârtie de copt. Aluatul îl pregătim asemănător, de exemplu, cu cel pentru prăjitura cu prunesau pentru altă plăcintă cu fructe pe care sunteți obișnuiți să o coaceți. Pentru presărat folosim sfărâmătură (unt, făină grișată, zahăr). Coacem în cuptor încălzit la 160 °C cam 25 de minute.

Rubarba are un gust ușor acrișor, ușor înțepător, pe care îl provoacă prezența acidului malic și citric. Plăcinta o puteți presăra suplimentar cu zahăr pudră. Pentru înviorare încercați să amestecați în zahăr puțină scorțișoară.

Pentru cei care plăcinta cu rubarbă o cunosc și o coc des. Avem un sfat pentru dulceață de rubarbă. O faceți fierbând pețiolii tăiați ai rubarbei (5 minute), apoi adăugați o banană și un decilitru de suc de ananas 100 %. După alte 5 minute amestecați Gelfix și dulceața încă fierbinte turnați-o în borcane și închideți-le cu capac.

V-a captivat articolul? Distribuiți-l prietenilor pe Facebook!

Autor: Hana Michalíková