Roinița pe strat

Cum cultivăm roinița și la ce o putem folosi? Citiți mai mult..

Pe scurt: Roinița (Melissa officinalis) se seamănă în răsadniță în martie, la distanța de 3 cm, iar semințele încolțesc în 25–28 de zile. Răsadurile mai viguroase se plantează într-un loc însorit, la distanța de 60x40 cm, într-un sol lutos-nisipos bogat în nutrienți. Ajunge la 30 cm–1 m și poate fi cultivată în același loc 8–10 ani.

Înălțimea plantei	30 cm–1 m
Semănatul și încolțirea	martie, distanța de 3 cm, încolțește în 25–28 de zile
Distanța pe strat	60x40 cm (răsaduri de 5–6 cm)
Adâncimea rădăcinilor	20–30 cm
Înflorirea și recoltarea	înflorește în iulie–august, culesul înainte de înflorire, în iunie–septembrie, 2–3 recolte pe an
Depozitarea și locul	partea aeriană uscată cel mult 1 an, cultivare în același loc 8–10 ani

Câte ceva despre roiniță

Roinița (lat. Melissa officinalis) este o plantă aromatică perenă, meliferă, pe care medicul elvețian Paracelsus o numea „bucuria inimii” sau „elixirul vieții”. Denumirea grecească a roiniței înseamnă în traducere literală frunza albinei: melissa înseamnă albină, iar phyllon frunză. În Cehia s-au încetățenit pentru ea denumirile de lămâiță, iarba-stupului, melisă, marulka și iarba-lămâii.

Planta de roiniță o cunoșteau deja grecii antici, care au închinat-o zeiței Diana. Potrivit lor, o crenguță de roiniță în stup sau cultivarea ei în apropiere atrage albinele, care nu o mai părăsesc niciodată. Din Evul Mediu târziu roinița a fost numită și matočina. În 1611 carmelitele au creat celebra „apă de carmelite”, un distilat alcoolic cu adaos de roiniță.

Roinița ca parte a grădinii de plante aromatice

Roinița este o plantă aromatică care ajunge la înălțimea de 30 cm–1 m. Este o plantă perenă, care are frunze verzi, dințate, opuse, cu nervuri pronunțate, iar după frecare au un miros proaspăt de lămâie.

Planta de roiniță o cultivăm din semințe, eventual din tufe de plante de 2–3 ani. Semințele de roiniță le semănăm în răsadniță, la distanța de 3 cm una de alta, în cursul lunii martie, semințele încolțesc în 25–28 de zile. Tufele le obținem de la plante adulte, la începutul primăverii, înainte ca planta să înmugurească, sau toamna, până la mijlocul lui septembrie. Tufele de roiniță le plantăm imediat în sol, la adâncimea de circa 10–12 cm, ca să nu se usuce și să se extindă mai repede.

Pentru cultivarea roiniței pregătim un sol lutos-nisipos sau nisipos bogat în nutrienți. Este potrivită cultivarea pe strat, dar și în ghivece. Rădăcinile roiniței cresc în adâncime la 20–30 cm, de aceea este bine să alegem o mărime potrivită a ghiveciului. Roiniței îi plac locurile însorite,dar prosperă și în semiumbră. Dacă nu avem un nou substrat, alegem un sol după leguminoase sau plante prășitoare. Roinița are un miros mai intens dacă este expusă direct la soare. Răsadurile suficient de viguroase, de 5–6 cm, le plasăm pe strat la distanța de 60x40 cm.

Ce facem cu roinița crescută?

Când roinița ajunge la circa 12–15 cm, o tăiem la câțiva centimetri, ca să se ramifice. În timpul perioadei de vegetație fertilizăm roinița o dată la 2 săptămâni, o prășim superficial și o curățăm de buruieni. Pe timp de secetă o udăm. Florile roiniței cresc în verticile și sunt de culoare albă până la albăstrui-pal. Înfloresc în cursul lunilor iulie–august. Formează fructe numite nucule. Dintre boli, planta este atacată de pătarea frunzelor, care se manifestă în anii ploioși prin pete întunecate pe frunze.

Roinița o culegem manual, partea aeriană și frunzele, chiar înainte de înflorirea plantei, în iunie–august, eventual în septembrie. Recolta din primul an este de obicei mică, dar în anii următori putem culege 2–3 recolte pe an. Culesul roiniței îl facem pe vreme uscată și însorită, deoarece pe vreme umedă și rece frunzele și partea aeriană se încing, iar amestecul de plante pierde din aromă și din calitate.

Pentru o bună uscare trebuie asigurat în încăpere un curent de aer. La o uscare foarte lentă amestecul se brunifică și se degradează. Roinița uscată corespunzător are culoare verde cu o nuanță de gri, are un gust caracteristic, iute, și aromă de lămâie. Planta uscată se păstrează într-un loc uscat cel mult 1 an.

În condițiile noastre meteorologice poate îngheța iarna, de aceea este bine ca înainte de iarnă plantele să fie acoperite cu crengi de brad sau cu material textil netesut. Cu cât planta este mai veche, cu atât rezistența la îngheț scade. În același loc roinița poate fi cultivată 8–10 ani. Plante asemănătoare și înrudite sunt Dracocephalum moldavica și cătușnica (Nepeta cataria).

Roinița ca mirodenie

Roinița se folosește cel mai des pentru aromatizarea mâncărurilor, căreia îi dă un gust specific, caracteristic. În principiu o adăugăm în preparatele gata, deoarece prin fierbere și-ar pierde aroma. Face parte din diverse marinade pentru carne (de exemplu pentru carnea de miel), din preparate din pește, ouă, supe de toate felurile, salate de legume și sucuri. Cu ea îmbogățim preparatele cu ciuperci, brânzeturile proaspete și iaurturile cu ierburi aromatice.

Planta de roiniță o conservăm prin congelare sau prin punere în ulei sau oțet.

Ce conține roinița

Compoziția roiniței: roinița conține 0,05–0,33 % uleiuri esențiale parfumate, citral, citronelal, geraniol, aldehide, substanțe amare, substanțe mucilaginoase, acid cafeic, enzime și 4–5 % taninuri.

Roinița se folosește în ceaiuri și în amestecuri de ierburi aromatice. Datorită aromei sale proaspete de lămâie completează băuturile, deserturile și mâncărurile ușoare. Este apreciată și ca parte a grădinii aromatice, unde atrage albinele și alți polenizatori.

Cum facem ceai din roiniță

Cel mai des pregătim din ea ceai și infuzie. Ceaiul îl pregătim astfel: 2–4 lingurițe de frunze proaspete de roiniță le turnăm peste 250 ml de apă clocotită, le lăsăm acoperite la infuzat 5 minute și apoi strecurăm amestecul. Se bea o cană, preparat proaspăt.

S-ar putea să vă intereseze: Roinița