Frumos, dar otrăvitor oleandrul

Pe scurt: Toate părțile oleandrului (Nerium oleander) sunt otrăvitoare, inclusiv florile. Frunzele, tulpinile și florile conțin glicozide precum oleandrina, neriina și neriantina, care acționează asupra mușchiului cardiac. Simptomele intoxicației sunt vărsături, amețeli, aritmii, convulsii și febră; în cazurile grave poate surveni decesul. La suspiciunea de intoxicație provocați vărsăturile și chemați imediat ajutor medical.

Laurierul roz (lat. Nerium oleander) este un arbust ornamental care aparține familiei Apocynaceae. Laurierul roz este cunoscut și sub denumirea de oleandru. Zona de origine a laurierului roz este regiunea care se întinde de la Mediterana până la nordul Indiei, Burma și China. În acest areal atât de vast de răspândire s-a manifestat o variabilitate considerabilă, motiv pentru care în trecut se distingeau 6-8 specii de oleandru.

În prezent, botaniciștii sunt de acord că caracterele distinctive nu sunt suficient de puternice pentru recunoașterea unor specii separate, astfel că s-au întors la opinia inițială că există un singur reprezentant al genului oleandru, și anume laurierul roz. Doar fosta specie Nerium indicum, care are ramuri unghiulare, prezintă caracteristici mai distincte. Prin ameliorare s-au obținut însă numeroși cultivari, cu flori de diferite culori - de la alb, prin galben până la roz închis. Prin încrucișare s-a realizat și dubla inflorescență și parfumarea florilor la unii cultivari. Cultivarul cu flori galbene, duble și parfumate este denumit Nerium oleander "Luteum Plenum". Denumirea latină "Nerium" are origine greacă în cuvântul "neros" care înseamnă mlaștină. Numele sugerează unde creșteau inițial plantele. Oleandrii sălbatici vegetau lângă râuri și în zonele lor inundabile. Prin urmare, la cultivarea oleandului nu economisiți apa și asigurați-i suficiente nutrienți pentru a imita habitatul lor natural.

Istoria laurierului roz

Oleandrii au fost cultivați ca plante ornamentale încă de la începutul erei noastre. Sunt chiar considerați primele plante care au fost cultivate în ghivece în scopuri ornamentale. Culoarea originală a florilor de oleandru este roz. În secolul al XVI-lea, a fost cultivat un cultivar cu flori albe în Creta. Cultivarele parfumate au fost ameliorate abia la sfârșitul secolului al XVII-lea. Obținerea cultivarului cu flori galbene la începutul secolului al XIX-lea a fost considerată vârful ameliorării. Până astăzi, oleandrii cu flori galbene sunt mai degrabă o raritate.

Descrierea oleandului

Oleandrul este o plantă sempervirentă arbustivă care poate atinge în condiții ideale o înălțime de până la 4 metri. Frunzele oleandului sunt netede, coriace, de formă îngustă, lungi de aproximativ 10-15 cm și late de circa 3 cm. Frunzele au o culoare verde închis cu nervuri mai deschise. Pedunculii sunt scurți. Inflorescențele în formă de ciorchine se formează la capătul lăstarilor anuali. Florile sunt de diferite culori și pot fi, în funcție de cultivar, simple sau duble.

Toate părțile oleandului, inclusiv florile, sunt otrăvitoare!!! Fiți atenți ca copiii mici să nu ajungă în apropierea acestuia.

Otravurile conținute în leandru

Frunzele, tulpinile și florile leandrului conțin glicozide (de exemplu oleandrin, neriină și neriantin), datorită cărora este extrem de toxic. Glicozidele tonifică mușchiul cardiac și au un efect puternic diuretic. Simptomele intoxicației sunt vărsături, amețeli, aritmii, convulsii și febră. Intoxicațiile severe pot duce, în cel mai rău caz, chiar la deces. În caz de suspiciune de intoxicație, nu provocați vărsături și sunați imediat la serviciul de urgență sau la centrul toxicologic local. Spălarea gastrică și administrarea altor agenți de detoxifiere vor fi apoi efectuate de medic. Sevele conținute în leandru pot provoca inflamații ale pielii. La persoanele sensibile, mirosul florilor de leandru poate provoca dureri de cap și amețeli.

Cultivarea leandrului

Leandrului îi place cel mai mult într-un loc luminos, într-un sol foarte nutritiv. Un sol potrivit poate fi compus, de exemplu, din 4 părți pământ argilos, 2 părți humus de frunze, 2 părți gunoi descompus sau pământ de seră și o parte nisip. În țara sa de origine, leandrii creșteau în aluviunile râurilor bogate în nutrienți, motiv pentru care este recomandabil să fie udați și fertilizați suficient în sezon. Se recomandă fertilizarea la fiecare două săptămâni cu un îngrășământ combinat special pentru plante de interior. Pentru udare folosiți apă decantată, moale, deoarece leandrului este destul de sensibil la duritatea apei. Pentru a obține înflorirea, trebuie să plasați planta afară pe timpul verii. Mutați-o într-un loc exterior însorit atunci când nu mai există riscul de înghețuri. Pe vreme caldă udați leandrului zilnic. Este recomandabil să plasați plantele într-un loc acoperit, deoarece florile lor sunt sensibile la umiditate și în timpul ploilor prelungite se îngălbenesc, mucegăiesc și cad.

Mutați planta la locul de iernare la sfârșitul lunii septembrie (în funcție de vremea actuală). Leandrului suportă pe termen scurt temperaturi până la aproximativ -10 °C. Îngheața va deteriora lăstarii tineri, dar planta poate regenera în mod fiabil din lemnul mai vechi sau va produce un lăstar nou din rădăcini. Cu toate acestea, leandrului nu ar supraviețui îngheților prelungite. Dacă este posibil, iernați leandrii într-un mediu mai răcoros, cu temperaturi între 2 - 12 °C. Cultivarele mai sensibile este indicat să fie iernate la temperaturi de 8 - 12 °C. La temperaturi peste 12 °C plantele încep să crească. Iernarea mai caldă poate fi, de asemenea, cauza unei înfloriri mai slabe în sezonul următor. Un alt factor care influențează înflorirea este amploarea pierderii de frunze în perioada de iarnă. Cu cât mai multe frunze cad, cu atât mai puțin probabil va înflori planta.

Pentru ca frunzele să nu cadă, trebuie să le oferiți suficientă lumină și iarna. Dimpotrivă, plantele iernate la rece au nevoie de un minim de apă - doar atât cât să nu se usuce complet rădăcinile. În ciuda îngrijirii, pe timpul iernii pot cădea unele frunze, acest lucru este complet natural în condițiile noastre climatice. Frunzele nu vor mai crește în locul original, motiv pentru care ramurile goale se taie primăvara.

Laurii ornamentali cresc foarte bine, însă trebuie să țineți cont de faptul că lăstarii nou crescuți vor înflori abia în sezonul următor. Dacă nu aveți posibilitatea să oferiți laurului ornamental iernare într-un loc răcoros sau într-o grădină de iarnă, nu disperați, plantele vor supraviețui și unei iernări mai calde. Totuși, necesită suficientă lumină și udare ca și celelalte plante de cameră. Dacă cultivați laurul ornamental în apropierea sistemului de încălzire centrală, oferiți-i pulverizare regulată, mai ales în perioada de iarnă. Primăvara, replantați laurii ornamentali, exemplarele mai vechi trebuie replantate la fiecare 2-3 ani. Puteți scurta parțial rădăcinile. La replantare, nu uitați de un drenaj suficient în ghiveci. Laurii ornamentali nu sunt predispuși la boli sau atacuri ale dăunătorilor. Plantele tinere pot fi cultivate din semințe. Cea mai potrivită perioadă pentru semănat este primăvara și vara, când sunt cele mai bune condiții climatice și de luminozitate. Semănați semințele în sol bogat în humus. Mențineți solul permanent umed. Pentru semănat puteți folosi o mini-seră sau o mini-răsadniță, prin care veți obține menținerea umidității suficiente și a temperaturii corecte. Replantați plantele crescute în ghiveci potrivit.

Curiozitate în final

Deși întreaga plantă de laur ornamental este otrăvitoare, frunzele culese în perioada de înflorire sunt folosite în scopuri medicinale. Substanța obținută din ele poate regla activitatea cardiacă și trata erupțiile cutanate. Utilizarea ei în medicina populară nu este recomandată, deoarece este foarte riscantă!!! Otrava din frunzele de laur ornamental a fost folosită în trecut pentru a distruge șobolani, șoricei și șoareci.