Tutunul (Nicotiana)

Pe scurt: Tutunul (Nicotiana) este un gen de ierburi și arbuști din familia solanaceelor, cu 75 de specii cunoscute. Semințele se seamănă la suprafața substratului, deoarece încolțesc abia la lumină. Frunzele uscate ale tutunului cultivat conțin de obicei 0,5–8 % nicotină, iar uscarea frunzelor întregi durează, în funcție de temperatură și umiditate, 40 până la 80 de zile.

SFAT: Încearcă ghidul Pěstík!

Pěstík te ajută la cultivare, de la semănat până la recoltare. Treptat, pe e-mailul tău. De fiecare dată când vei avea nevoie, te anunță singur ce și cum să faci.

1) Înscrie-te în ghid

2) Pěstík îți va trimite ce să faci pe măsură ce tutunul tău crește!

Tutunul este un gen de ierburi și arbuști din familia Solanaceae, care include printre altele roșiile, cartofii și plante otrăvitoare.

Tutunul a fost cunoscut lumii odată cu descoperirea Americii. Cuvântul Nicotiana (ca și nicotina) a fost dat în onoarea lui Jean Nicot, ambasadorul francez în Portugalia, care a trimis planta în anul 1559 la curtea Caterinei de Medici. Astăzi sunt cunoscute 75 de specii de tutun. Plantele de tutun produc în rădăcini alcaloidul nicotină, pe care o depozitează în frunze.

Din cauza conținutului ridicat de nicotină (prin care este cunoscut, de exemplu, tutunul rustic), tutunul este astăzi clasificat ca drog ușor și este încadrat printre substanțele stimulante.

Tutunul crește sub formă de ierburi anuale sau perene, cu o mărime de la 0,1 m până la 0,4 m. Arbuștii cu frunze sunt apoi de câteva ori mai mari, până la 2,5 m înălțime. Frunzele sunt de obicei ondulate, coriacee. Sunt adesea lungi de aproximativ 100 cm (la alte specii 8–15 cm), pețiolii sunt mai scurți decât frunzele.

Florile sunt mici, fără miros sau parfumate, înfloresc seara și pot avea diverse culori, de exemplu roz, galben, alb...

Capsulele, în care sunt ascunse semințele, au 4–20 mm lungime și conțin o mare cantitate de semințe, de obicei între 100 și 5000. La semănat, semințele plantei se împrăștie la suprafața solului, deoarece încolțirea lor este declanșată abia de lumina soarelui.

Cea mai importantă substanță vegetală secundară este nicotina, care aparține alcaloizilor nicotinoizi. La 54 din 64 de specii cercetate a fost unul dintre alcaloizii cei mai reprezentați. Printre altele, tutunul conține și alcaloizii nornicotină și anabazină, pe care mai multe specii ale plantei îi conțin în cantitate mai mare.

Semințe de tutun din soiuri netradiționale

Ați încercat deja soiurile Brown Leaf, Little Woods sau Orinoco? Semințe de tutun virginia din soiuri netradiționale pentru toți cei care vor să încerce ceva nou.

La speciile Nicotiana tabacum (tutun virginia) și Nicotiana rustica (tutun rustic) s-a dovedit că cea mai mare parte a nicotinei, în jur de 97 %, se formează în rădăcini, apoi este depozitată în frunzele tinere, în tulpini și în florile plantei. Este transportată prin xilem, care se află în toate celelalte părți ale plantei.

Proporția de nicotină în frunzele uscate ale tutunului neprelucrat, în special la tutunul rustic și la cel virginia cultivate, se situează de obicei între 0,5 și 8 %. La celelalte specii variază, în funcție de numărul total de alcaloizi, în partea uscată a plantei între 0,003 % și 2,96 % în frunze și între 0,027 % și 2,46 % în rădăcini.

Datorită marii adaptabilități a plantelor subtropicale de tutun, acesta se cultivă în zona temperată de la 38° latitudine sudică până la 56° latitudine nordică. Principalele zone de cultivare sunt China, America de Nord, Centrală și de Sud, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu până în Balcani și Europa.

La începutul secolului al XXI-lea, aproape 90 % din plantații se aflau în țările din sud. În special în țările în curs de dezvoltare din zonele tropicale și subtropicale, Africa, America Latină și Asia.

În perioada 1961–2002, consumul acestei plante a crescut cu aproximativ 60 %. Cultivarea tutunului în regiunile africane de producție duce la defrișări sporite, la degradarea solului și a humusului și la o puternică dependență economică de companiile de tutun.
Cultivarea tutunului în Europa este susținută anual printr-o subvenție a Uniunii Europene în valoare de 1 miliard de euro. Din aceasta, aproximativ 150 de milioane de euro revin cultivării tutunului în Germania. În Republica Cehă tutunul rustic s-a cultivat frecvent până în 1996. În anul 2000, producția globală a atins, în 120 de țări, pe o suprafață de 4,1 milioane de hectare, aproximativ 7,4 milioane de tone de tutun.

Până în secolul al XVII-lea, tutunul a avut o importanță istorică. Astăzi se cultivă comercial doar două tipuri de tutun din numeroasele soiuri.

Cel mai răspândit tip este tutunul virginia (Nicotiana tabacum), care include aproape toate soiurile cultivate astăzi. După o prelucrare adecvată se folosește la fabricarea majorității țigărilor și a altor produse din tutun. Comercial se poate cultiva însă și tutunul rustic (Nicotiana rustica), care este important în comparație cu tutunul virginia prin creșterea sa mai rapidă și prin conținutul mai ridicat de nicotină.

Tutunul se poate prelucra în multe forme. Cel mai des se usucă întreg, acest proces durând, în funcție de temperatură și umiditate, de la 40 la 80 de zile. Sau puteți tăia frunzele plantei în fâșii mici, care după uscare se folosesc ca amestec pur de tutun, potrivit pentru fumat.

Uneori se prelucrează și sub forma mai puțin cunoscută de tutun fără fum, tutun de mestecat și tutun de prizat.

V-ar putea interesa: Gălbenele