Tarhon (Artemisia dracunculus): ce este și cum se cultivă

Cultivarea tarhonului – substrat obișnuit, mai acid, loc însorit sau semiumbră, udare moderată

Pe scurt: Tarhonul (Artemisia dracunculus) este o plantă aromatică condimentară din familia Asteraceae. Există două forme principale: tarhonul francez, mai aromat, care se înmulțește doar prin împărțire, și tarhonul rusesc, mai rezistent, dar cu gust mai slab, care se cultivă și din semințe. Se plantează într-un loc însorit sau de semiumbră, pe sol permeabil, ușor acid.

Denumirea latină	Artemisia dracunculus, Asteraceae
Înălțime	60–120 cm
Distanță	30–45 cm între plante
Înmulțire	tarhonul francez prin împărțire, cel rusesc și din semințe
Pregătirea pentru iarnă	toamna se taie și se acoperă cu paie
Recoltare	continuu, cel mult două treimi din lăstari odată

Tarhonul este o plantă pe care în bucătărie o cunoașteți bine. Este o plantă perenă înaltă de 60 până la 120 cm, cu un rizom deschis la culoare, fragil și cărnos, și cu rădăcini subțiri. Tulpinile des ramificate sunt verde deschis și cu timpul se lemnifică, frunzele lucioase conțin glande cu uleiuri esențiale și au un miros amărui-dulceag, picant. Capitulele mici, alb-gălbui, înfloresc în paniculi rari, dar pentru bucătărie contează mai ales frunzele, nu florile.

Această plantă aparține genului Artemisia (pelin), familia Asteraceae, provine din Europa de Sud și Centrală și din vestul Americii și astăzi se cultivă în toată lumea ca un condiment îndrăgit. De aceea și oamenii care dau peste ea în grădina vecinului sau într-o grădină de plante aromatice nu știu adesea ce văd de fapt: capitule galbene discrete, frunze alungite, liniare și un parfum aromat pronunțat au puține alte plante aromatice obișnuite de grădină.

Tarhon rusesc sau francez?

În comerț apar două forme principale de tarhon, care se deosebesc prin gust și prin cerințele de cultivare.

	Tarhon rusesc	Tarhon francez
Gust	mai slab, slăbește și mai mult cu vârsta plantei	mai pronunțat, mai aromat
Cultivare	ușoară, suportă și condiții mai slabe	mai pretențioasă, are nevoie de protecție împotriva gerului
Înmulțire	și din semințe	doar prin împărțire, florile nu sunt fertile
Potrivit pentru	începători, zone mai reci	cultivatori mai experimentați, climat mai blând

Tarhonul francez (adevărat) are un gust mai fin și mai pronunțat, dar se cultivă mai greu, iar florile lui nu sunt fertile, de aceea se înmulțește exclusiv prin împărțirea tufei sau prin butași, nu din semințe. Tarhonul rusesc este mai puțin pretențios și mai rezistent la ger, dar ca gust este vizibil mai slab și, odată cu înaintarea în vârstă a plantei, își pierde tot mai mult intensitatea; mulți bucătari nici nu îl folosesc la gătit.

Cultivarea

Tarhonul se plantează de obicei într-un substrat obișnuit, mai degrabă ușor acid, într-un loc însorit sau în semiumbră, la o distanță de 30 până la 45 cm între plante. Suportă și câteva grade de ger, dar toamna se taie totuși și peste iarnă se acoperă cu paie, mai ales la tarhonul francez, mai sensibil. Se dezvoltă bine și într-un ghiveci în apartament, pe un pervaz însorit.

Deoarece tarhonul francez nu face semințe fertile, o plantă nouă nu o înființați prin semănat, ci prin împărțirea unei tufe mai vechi primăvara sau prin butași pe parcursul verii. Tarhonul rusesc, în schimb, se poate semăna fără probleme direct din semințe, de obicei în aprilie, pe un strat mai călduros și însorit, cu sol mai fertil, bogat în humus. Ambele specii apreciază o udare regulată, dar moderată; excesul de apă nu le prieșește mai mult decât seceta îndelungată.

Recoltarea și utilizarea în bucătărie

Frunzele se culeg continuu pe tot parcursul sezonului; de obicei de până la trei ori pe an se taie vârfuri de lăstari lungi de 20 până la 30 cm. La recoltare tăiați însă cel mult două treimi din lăstari odată, ca planta să aibă din ce forma lăstari noi. Frunzele proaspete se pot congela sau usca pentru utilizare ulterioară. Tarhonul este un condiment clasic al bucătăriei franceze, se folosește în sosuri de tip béarnaise, la păsări, pește, ouă, precum și în oțet și muștar. Face parte din așa-numitele ierburi fine (fines herbes), de aceea se combină adesea cu arpagic, chervil și pătrunjel în amestecurile clasice franceze de ierburi aromatice. Deoarece aroma se evaporă repede la căldură, în mâncăruri se adaugă cel mai bine chiar la sfârșitul gătitului, ca să-și păstreze cât mai mult parfumul.

Prin uscare tarhonul pierde o parte din parfum, de aceea la preparatele mai delicate este mai avantajos să folosiți frunze proaspete sau congelate, dacă se poate recoltate chiar înainte de folosire. Oțetul de tarhon, în care se pun crenguțe proaspete și se lasă câteva săptămâni la macerat, este una dintre metodele casnice îndrăgite de a păstra gustul mai mult decât permite planta proaspătă.

Siguranță

Deoarece tarhonul este strâns înrudit cu pelinul (Artemisia absinthium) și cu alte specii ale genului Artemisia, care sunt asociate în mod tradițional cu conținutul de tujonă și de alte uleiuri esențiale, oamenii transferă automat asupra întregului gen și precauțiile valabile mai degrabă pentru aceste specii înrudite decât pentru tarhonul însuși ca condiment. Tarhonul face parte din genul Artemisia, la care în general se recomandă prudență în timpul sarcinii. Partea aeriană conține, printre altele, estragol, pentru care autoritățile europene pentru siguranța alimentelor evaluează cantitatea culinară obișnuită ca risc scăzut; totuși, în timpul sarcinii și al alăptării este rezonabil să nu folosiți forme concentrate, precum uleiurile esențiale sau extractele, fără consultarea medicului. Ca la alte plante aromatice, cantitatea folosită pentru aromatizarea mâncării este în mod fundamental mai mică decât cantitatea din preparatele medicinale sau din uleiurile esențiale. Adăugarea câtorva frunze de tarhon în mâncare, drept condiment, este o situație diferită față de consumul regulat al unei infuzii tari sau folosirea unui concentrat.

Întrebări frecvente

Ce este tarhonul?

Este o plantă aromatică condimentară din genul Artemisia (pelin), familia Asteraceae, folosită mai ales în bucătăria franceză.

Care este diferența dintre tarhonul rusesc și cel francez?

Cel francez are un gust mai pronunțat și mai fin, dar se înmulțește doar prin împărțirea tufei și are nevoie de protecție împotriva gerului. Cel rusesc este mai rezistent și suportă și condiții mai slabe, dar ca gust este vizibil mai slab.

Se poate cultiva tarhonul din semințe?

Doar tarhonul rusesc, de obicei prin semănat în aprilie. Tarhonul francez are flori sterile și se înmulțește exclusiv prin împărțirea unei tufe mai vechi sau prin butași.

Cum se recoltează tarhonul, ca să crească în continuare?

Tăiați cel mult două treimi din lăstari odată; restul permite plantei să formeze lăstari noi. De obicei se poate recolta chiar și de trei ori pe sezon, de fiecare dată doar partea de sus, cea mai tânără, a lăstarilor, lungă de 20 până la 30 cm.

Cât de mult rezistă tarhonul în grădină?

Este o plantă perenă; cu îngrijire bună și pregătire corectă pentru iarnă rezistă ani de zile pe același loc, dar tufele mai vechi de tarhon francez este bine să fie împărțite și reînnoite din când în când, deoarece gustul și vigoarea plantei slăbesc treptat cu vârsta, ca și la tarhonul rusesc.

Se potrivește tarhonul în mâncare în timpul sarcinii?

Utilizarea obișnuită ca și condiment este considerată cu risc scăzut, dar formele concentrate, precum uleiurile esențiale sau extractele, este mai bine să fie evitate complet în timpul sarcinii și să vă consultați în prealabil cu medicul.

Surse

Actualizat: 10.10.2026