Balsamita (Tanacetum balsamita): cultivare, loc potrivit și utilizare

Pe scurt: Balsamita (Tanacetum balsamita) este o plantă perenă viguroasă, cu miros dulceag, de mentă, care în Cehia crește doar rar. Are nevoie de un loc însorit, sol uscat și permeabil și udare minimă.

Balsamita (Tanacetum balsamita) este o plantă perenă viguroasă, cu tulpină nervurată, care se lignifică la bază. În Cehia ajunge la aproximativ șaptezeci de centimetri, iar în zona mai caldă de origine, din sudul Europei și Asia de Vest, poate crește chiar peste un metru înălțime. Frunzele ovate, fin dințate, sunt lungi până la treizeci de centimetri și, frecate, emană un miros dulceag, de mentă, asemănător cu menta adevărată. Capitulele mici, galbene, grupate în inflorescențe plate, de tip corimb, apar spre sfârșitul lunii iunie.

De unde provine balsamita și unde crește

Balsamita își are originea în zona mediteraneană și în Asia de Vest, de unde s-a răspândit cândva și în grădinile Europei Centrale. Odinioară făcea parte dintre plantele aromatice obișnuite din grădinile mănăstirilor și ale țăranilor europeni, astăzi apariția ei în Cehia este mai degrabă rară, în timp ce în sud-vestul Asiei se cultivă și se folosește în continuare frecvent. Pentru cultivare are nevoie de soluri uscate, bine drenate și fertile și de un loc cu soare plin; la umbră sau într-un loc mai umed nu formează un parfum atât de pronunțat și putrezește ușor la rădăcini.

Cultivarea și îngrijirea

Balsamita se înmulțește cel mai des prin împărțirea unei tufe mai vechi primăvara sau toamna, deoarece este o plantă perenă nepretențioasă, care se stabilește bine pe același loc pentru mulți ani. Pe parcursul sezonului este suficient să afânați din când în când solul din jurul plantei și să îndepărtați buruienile; nu are nevoie de fertilizare și nici de udare frecventă, dimpotrivă, excesul de apă sau fertilizarea excesivă îi dăunează mai mult decât seceta moderată. După înflorire tulpinile pot fi tăiate chiar deasupra solului, iar planta lăstărește din nou primăvara din rizomul care a iernat.

Recoltarea și utilizarea frunzelor

Se recoltează frunzele, proaspete sau uscate; cel mai bun parfum și gust le au frunzele tinere, recoltate înainte de înflorirea plantei. Uscarea se face într-un loc umbrit, bine aerisit, ca la alte plante aromatice, iar frunzele uscate se păstrează apoi într-un recipient închis, ferit de lumina directă. Frunzele proaspete sau uscate se foloseau în mod tradițional pentru prepararea unei infuzii asemănătoare unui ceai din plante; datorită parfumului dulceag, de mentă, se potrivesc și ca ingredient plăcut parfumat în amestecuri de plante uscate pentru parfumarea rufelor sau ca plantă aromatică în bucătărie, ca și alți reprezentanți ai familiei Asteraceae cu parfum pronunțat.

Istorie și utilizare tradițională

Balsamita făcea parte încă din Evul Mediu dintre plantele îndrăgite din mănăstiri și ale ierbarilor, iar în Anglia și America i se spunea odinioară „frunza biblică”, deoarece frunza ei uscată se punea ca semn de carte parfumat în Biblie. Din punct de vedere istoric, planta apare și în tradiția populară de-a lungul secolelor, dar sursele de specialitate actuale nu descriu în detaliu utilizările ei tradiționale de odinioară, de aceea balsamita este percepută astăzi mai degrabă ca plantă aromatică și ornamentală. Principala substanță aromată a frunzelor este carvona, același compus care dă parfumul pronunțat și mentei, și chimenului.

Balsamita și vetricea, planta înrudită

Balsamita aparține genului Tanacetum, ca și vetricea (Tanacetum vulgare), mult mai răspândită, o plantă sălbatică din familia Asteraceae, cu miros puternic, de camfor, și cu capitule mici, galben-aurii. În timp ce balsamita miroase dulceag, a mentă, datorită conținutului de carvonă, vetricea conține în principal tujonă, o substanță otrăvitoare în doze mai mari, iar utilizarea ei internă nu este recomandată astăzi, din motive de siguranță. Această diferență de compoziție arată clar de ce este important să nu confundați speciile din același gen doar după asemănarea frunzelor sau a florilor, deoarece plantele din același gen pot avea compoziție și grad de siguranță foarte diferite.

Amplasarea în grădină și asocierea cu alte plante aromatice

Datorită creșterii viguroase și parfumului pronunțat, balsamita se potrivește mai degrabă la marginea unui colț de plante aromatice sau în rândul din spate al unui strat mixt, unde servește totodată drept fundal natural pentru plantele mai joase. Se înțelege bine cu alte plante mediteraneene cu cerințe similare, precum lavanda, salvia sau ruta, cărora le priește același loc însorit și uscat. În schimb, lângă plante iubitoare de umezeală, care au nevoie de udare regulată și abundentă, balsamita suferă, deoarece solul îmbibat cu apă îi dăunează pe termen lung. Dacă aveți în grădină un colț uscat, însorit, unde alte plante aromatice mai pretențioase nu reușesc, tocmai balsamita poate deveni o soluție recunoscătoare și nepretențioasă.

Iernarea și îngrijirea pe termen lung

Ca plantă perenă, balsamita își pierde iarna partea aeriană, dar sistemul radicular supraviețuiește în sol și primăvara lăstărește din nou. În zonele mai blânde nu are nevoie de nicio protecție specială pe timpul iernii; în zone mai reci sau la cultura în ghiveci merită să acoperiți ușor balotul de rădăcini cu un strat de paie sau frunze, mai ales dacă vin geruri cu adevărat puternice și de lungă durată, fără un strat continuu de zăpadă protectoare. Deoarece după câțiva ani planta formează o tufă tot mai deasă și mai întinsă, este bine să o împărțiți o dată la trei-patru ani, prevenind astfel îndesirea tufei, favorizând o mai bună circulație a aerului între tulpini și reînnoind vitalitatea generală a plantei mai vechi. Părțile rezultate din împărțire este indicat să fie plantate într-un loc nou, la distanțe suficient de mari între ele, ca plantele tinere să se poată extinde liber, fără a fi deranjate de concurența tufei-mamă, și să aibă suficient spațiu și substanțe nutritive pentru propria creștere independentă.

Întrebări frecvente

Cum miroase balsamita?

Dulceag, a mentă, datorită substanței aromate carvona, pe care o conțin și alte plante aromatice, precum menta sau chimenul.

Ce condiții are nevoie balsamita?

Soare plin, sol uscat și permeabil și doar o udare redusă; la umbră sau la umezeală nu formează un parfum atât de pronunțat.

De ce se numea balsamita „frunza biblică”?

Pentru că frunza ei uscată, parfumată, se punea odinioară ca semn de carte în Biblie, de aici provine numele englezesc „Bible leaf”.

Cum se înmulțește balsamita?

Cel mai des prin împărțirea unei tufe mai vechi primăvara sau toamna; planta este altfel nepretențioasă și rezistă pe același loc mulți ani.

Când se recoltează frunzele de balsamită?

Cel mai bun parfum îl au frunzele tinere, recoltate înainte de înflorirea plantei; se usucă într-un loc umbrit și bine aerisit.

Este balsamita o plantă aromatică obișnuită în grădinile din Cehia?

Nu, în Cehia este mai degrabă rară; odinioară făcea parte mai des din grădinile mănăstirilor și ale țăranilor.

Surse

Tanacetum balsamita – Wikipedia (engleză)

Vetrice – Wikipedia

Actualizat: 11.10.2026